Chișinău | Metodologia de admitere la școală va fi modificată

  • 22 Aprilie 2019 16:06
Chișinău | Metodologia de admitere la școală va fi modificată

În municipiul Chișinău, vor  putea fi înscriși la școală, din primul tur, copiii care fac 7 ani până la 31 decembrie.

O modificare în acest sens în Metodologia de admitere va fi operată la solicitarea primarului interimar, Ruslan Codreanu. La ședința operativă de la Primărie, edilul a invocat că anual peste 1000 de copii născuți după 1 septembrie sunt nevoiți să aștepre turul doi pentru a fi înscriși la școală, în limita locurilor disponibile.

Solictiată de IPN, șefa Direcției generale educație, tineret și sport, Rodica Guțu, a spus că a avut loc o discuție preventivă cu conducerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a fost făcut și un demers oficial în acest sens. „Am avut un acord verbal pozitiv, urmează să primim confirmarea în scris de la minister”, a mai spus Rodica Guțu.

Actualmente, la prima etapă, până pe 13 iunie, sunt înscriși la școală copiii care au 7 ani împliniți, conform districtului școlar care corespunde domiciliului copilului. La cea de-a doua etapă de înscriere, părinții pot alege și instituții din alt district, în limita locurilor rămase disponibile. Probe de aptitudini vor fi organizate doar pentru copiii care urmează să fie înscriși la instituții de profil, în perioada 21-25 mai.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
7,18
Cer fragmentat
Umiditate:91 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău