Chironda despre eventuala sa demisie din funcția de viceprimar
-
17 Iunie 2021 08:00
Viceprimarul Chișinăului Victor Chironda recunoaște să relația sa cu primarul capitalei a devenit tensionată de mai mult timp, iar scandalul din jurul demolării hotelului Național este doar vârful aisbergului. Chironda nu acceptă ideea unei demisii în urma acestui scandal, dar în același timp, se arată categoric împotriva demolării hotelului, cel puțin până nu va fi elaborat un proiect detaliat al complexului ce ar urma să apară în loc, notează IPN.
Potrivit viceprimarului Victor Chironda, demolarea hotelului Național ar fi prematură, iar planul viitorului complex ce ar urma să apară în locul hotelului contravine normelor urbanistice. Chironda spune că noul complex ar încălca regimul de înălțime al zonei și ar aglomera exagerat de mult centrului orașului.
„Problema nu se pune dacă trebuie sau nu demolat hotelul, dar nu poți să demolezi hotelul până nu ai un plan urbanistic în detaliu. Hotelul nu este o simplă clădire, este un complex de clădiri. Este amplasat într-o zonă centrală, langă un nod de trasnport. Ca să demolezi hotelul trebuie să știi ce construiești în loc”, a spus Victor Chironda în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
În același timp, viceprimarul recunoaște că relațiile cu primarul Ion Ceban s-au deteriorat, însă nu concepe ideea unei demisii în urma scandalului hotelului Național.
„Eu nu m-am angajat la cineva acasă la prășit via. Eu am venit să lucrez pentru oameni, pentru cetățeni. Eu n-am venit din drum”, a spus Victor Chironda.
„Obligația mea acum și a lui Ion Ceban este să identificăm dacă dna Dogotaru a încălcat legea și să luăm măsurile necesare,” a adăugat viceprimarul, referindu-se la Svetlana Dogotaru, arhitecta-șefă a capitalei, care a autorizat desființarea hotelului, spre nemulțumirea lui Chironda.
La 12 iunie au avut loc consultări publice privind planul urbanistic de detaliu al spațiului pe care este amplasat hotelul Național. Potrivit documentului, în locul hotelului urmează să fie construit un complex locativ cu 25 de etaje.