Chinezii mai construiesc un pod de sticlă (VIDEO)
-
13 Octombrie 2015 12:29
Chinezii se pregătesc să construiască un nou pod de sticlă, cel mai lung și cel mai înalt din lume. Și asta deși, un alt pod de sticlă inaugurat luna trecută, s-a crăpat deja, scrie Digi24.
Construcția unui nou pod de sticlă va fi finanțată de un om de afaceri chinez și va costa aproximativ 40 de milioane de dolari. Lucrările la grandiosul proiect au început în luna iunie și ar putea fi gata până la finele acestui an.
„Odată terminat, Podul de Sticlă din Marele Canion Zhangjiajie le va permite turiștilor să se bucure de peisaj dar, de asemenea, le va oferi posibilitatea să facă bungee jumping”, spune Guo Kun, managerul de proiect al construcției.
Potrivit constructorilor, podul va avea șase metri lățime, 430 de metri lungime și va fi la o înălțime de 300 de metri peste spectaculosul canion. Acesta va avea plăci de sticlă de cinci centrimetri grosime, despre care constructorii spun că sunt sigure. Asta, după ce un alt pod de sticlă inaugurat luna trecută i-a speriat pe turiști după ce una din plăci s-a crăpat. Podul a fost închis pentru reparații.
„Părțile de sticlă vor fi transparente și securizate, astfel încât oamenii se vor putea plimba pe pod, se pot bucura de peisaj și pot privi canionul de dedesubt”, explică Ma Liang, inginerul-șef al proiectului.
Totuși, pentru a preveni incidentele, numărul de turiști care se pot afla în același timp pe pod va fi limitat la 800.