Chinezii au început să cumpere cantități record de banane din străinătate

  • 24 Iunie 2019 20:09
Chinezii au început să cumpere cantități record de banane din străinătate

Consumatorii chinezi au început să cumpere cantități record de banane din străinătate pe măsură ce expansiunea clasei mijlocii preocupată de sănătate a dus la creșterea popularității acestui fruct, transmite Bloomberg.

Potrivit datelor publicate de Administrația vamală chineză, în luna mai a acestui an importurile de banane au atins un nivel record de 227.199 de tone, astfel că importurile totale de fructe și nuci au ajuns la 720.000 de tone, de opt ori mai mult decât în luna mai a anului trecut.

Constrânsă de trenul arabil limitat și o ciupercă distructivă pentru banane, cunoscută sub denumirea de boala Panama, China a devenit din ce în ce mai dependentă de importurile de banane provenite din Asia de Sud-Est și America Latină. Cererea de banane beneficiază de pe urma creșterii veniturilor și a popularității crescute a dietelor în China, inclusiv pentru utilizare sub formă de smoothie și fulgi de banane.

Potrivit agenției Xinhua, anul trecut China a devansat Japonia devenind cea mai mare piață pentru bananele provenite din Filipine. Gigantul asiatic a fost destinația pentru mai mult de două treimi din exporturile de banane ale Filipinelor în 2018, și în paralel și-a majorat achizițiile de banane de la alți producători precum Mexic și Cambodgia. Datele oficiale arată că în 2018 China a cumpărat 1,54 milioane tone de banane, în creștere cu 50% comparativ cu 2017.

Prețurile la fructe au atins maxime istorice în China luna trecută, ceea ce a dat naștere la îngrijorări cu privire la accelerarea inflației. De asemenea importurile de fructe și nuci au atins un nivel record în luna aprilie, pe fondul creșterii prețurilor interne.

Cu toate acestea, Lu Ting, economist la Nomura Holdings Inc. susține că prețurile ar putea scădea la vară când oferta se va majora. Un centru de reflexie citat de Xinhua susținea în luna mai că importurile ar urma să devină cel mai important factor care va influența direcția în care vor evolua prețurile interne.

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:26 %
Vint:12,86 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău