China | La 94 de ani își apără vecinii cu tehnici de kung-fu (VIDEO)
-
20 Februarie 2017 09:43
Deși are 94 de ani, nimeni nu îndrăznește să se pună cu Zhang Hexian, o bunicuță din China care a devenit senzația rețelelor de socializare datorită agilității și tehnicilor sale precise de kung-fu, relatează luni EFE.
Imaginile video și pozele cu această nonagenară care, potrivit presei locale, își protejează vecinii și ia parte la confruntări, au devenit virale în ultimele zile, astfel încât bătrâna și-a făcut mulți admiratori, scrie AGERPRES.
Agenția Xinhua a publicat un interviu cu fiul acestei femei care locuiește în municipalitatea Ninghai, din provincia Zhejiang, care a povestit că mama lui practică de la vârsta de 4 ani artele marțiale, pe care le-a învățat de la tatăl ei.
În fiecare zi, a spus el, se trezește la 5 dimineața, face exerciții de kung-fu și mănâncă tăiței la micul dejun sau supă de orez. De când a murit soțul ei în urmă cu câțiva ani își cultivă propriile legume, taie lemne și gătește.
Sursa foto: facebook.com/XinhuaNewsAgency
"Mama mea nu a fost niciodată la spital și se recuperează după un guturai ocazional dormind puțin", a mai spus fiul ei, care a dat asigurări că bătrâna nu ia niciun fel de vitamine sau suplimente alimentare.
Ca anecdotă, Feng a povestit cum mama lui a fost atacată de trei hoți pe munte și cum, după ce a doborât doi dintre ei, al treilea a fugit mâncând pământul.