China impune restricții împotriva diplomaților americani, ''în numele reciprocității''
-
11 Septembrie 2020 17:33
China a anunțat vineri că impune restricții împotriva diplomaților americani prezenți pe teritoriul țării, inclusiv la Hong Kong, ''în numele reciprocității'', după măsuri luate de SUA la începutul lunii, informează AFP, preluat de Agerpres.
Beijingul nu a precizat natura acestor constrângeri, însă recent Washingtonul a impus împotriva corpului diplomatic chinez restricții precum obligativitatea de a cere o autorizație pentru a se putea deplasa la universități sau a se întâlni cu parlamentari locali.
Evenimentele culturale cu mai mult de 50 de persoane, organizate de misiunile diplomatice chineze în afara clădirilor lor oficiale din SUA, trebuie de acum de asemenea să primească undă verde din partea autorităților americane.
Administrația Trump a anunțat că a luat aceste măsuri pentru că diplomații săi sunt victime în China ale unor restricții de acces la persoane utile pentru înțelegerea mizelor locale.
"Aceste acțiuni americane au încălcat grav legislația internațională și normele fundamentale ale relațiilor internaționale", a denunțat vineri seara, într-un comunicat, Zhao Lijian, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez.
"China a publicat recent o notă diplomatică ce impune, în numele reciprocității, restricții pentru activitățile ambasadelor și consulatelor americane în China, inclusiv pentru consulatul american din Hong Kong și personalul său", a subliniat acesta.
Această decizie intervine pe fondul unei puternice deteriorări a relațiilor dintre China și SUA, rivale în domeniile economic și tehnologic, și care sunt în opoziție în mai multe chestiuni, precum Hong Kong, drepturile omului, tehnologiile și mai ales criza coronavirusului.
"Îndemnăm încă o dată SUA să-și corecteze imediat eroarea și să suprime restricțiile iraționale impuse împotriva activităților ambasadei Chinei și personalului său în SUA. China va răspunde cu reciprocitate la acțiunile SUA", a avertizat Zhao Lijian.
Această confruntare între primele două puteri mondiale a luat în iulie alura unui nou Război Rece, cu închiderea forțată a consulatului Chinei la Houston, pe fondul unor acuzații de spionaj.
China a ripostat ordonând, la câteva zile distanță, consulatului SUA din Chengdu (sud-vest) să-și închidă la rândul său porțile.
Sursa:Agerpres