China a oferit R.Moldova un lot de echipamente medicale pe peste un milion de lei

  • 09 Aprilie 13:21
China a oferit R.Moldova un lot de echipamente medicale pe peste un milion de lei

Un lot de echipamente medicale, alcătuit din salopete de protecție și mănuși medicale, a fost oferit Republicii Moldova de către Asociația pentru Cooperare Economică și Tehnică China-Europa, la sediul Ambasadei Republicii Moldova la Beijing. Valoarea lotului este de 500 mii yuan, sau echivalentul a 1,3 milioane lei, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Pan Feng, președintele Asociației pentru Cooperare Economică și Tehnică China-Europa, a menționat că suportul acordat este confirmarea relației de prietenie care există între Republica Moldova și Republica Populară Chineză. Potrivit lui, ambele țări au dat dovadă de ajutor reciproc în situația de criză în lupta sa cu pandemia globală actuală.


Ambasadorul Republicii Moldova în China, Denis Jelimalai, și-a exprimat mulțumirea față de partea chineză „pentru gestul generos și plin de compasiune pentru cei care se află în Republica Moldova pe prima linie în lupta cu virusul”.

Pe parcursul anului 2019, Asociația pentru Cooperare Economică și Tehnică China-Europa a organizat în comun cu Ambasada Republicii Moldova în China două misiuni de afaceri în Moldova, la care au participat peste 15 companii chineze, interesate în potențialul investițional și oferta de export a Moldovei.

China a oferit R.Moldova un lot de echipamente medicale pe peste un milion de lei

China a oferit R.Moldova un lot de echipamente medicale pe peste un milion de lei

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
15
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:2,6 m/s
Tue
13
Wed
14
Thu
15
Fri
15
Sat
15

Curs oficial BNM 26 Mai 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 19.3244 0.0321
USD 17.7272 0.0335
RON 3.9914 0.0079
UAH 0.6595 -0.0028
RUB 0.2478 0.0013
Arhivă Radio Chișinău