China a cerut Rusiei să amâne invazia în Ucraina până după Olimpiadă, potrivit unui raport al serviciilor secrete (The New York Times)
-
03 Martie 2022 09:42
China i-a cerut Rusiei să nu invadeze Ucraina înainte de terminarea Jocurilor Olimpice, reiese dintr-un raport al serviciilor secrete occidentale, citat de The New York Times. Aceeași sursă indică faptul că oficialii chinezi aveau informații cu privire la planurile sau intențiile de atac ale Rusiei înainte de începutul invaziei.
Vladimir Putin s-a întâlnit cu omologul său chinez Xi Jinping la 4 februarie, înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, scrie digi24.ro.
Astfel, un raport al serviciilor secrete occidentale a indicat că oficialii chinezi, la începutul lunii februarie, au cerut oficialilor ruși înalți să aștepte până la încheierea Jocurilor Olimpice de la Beijing înainte de a începe o invazie în Ucraina, au declarat miercuri oficialii americani.
Oficiali americani consideră raportul ca fiind în linii mari credibil, dar detaliile acestuia sunt deschise interpretării, potrivit unei surse citate de CNN. Deși cererea a fost făcută în perioada în care președintele Vladimir Putin a vizitat Beijingul pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice – unde s-a întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping – nu este clar din raport dacă Putin a abordat problema direct cu Xi, a spus sursa.
Oficialii occidentali ai serviciilor secrete care urmăreau masarea trupelor ruse la granița cu Ucraina la acea vreme au anticipat că Putin ar putea amâna orice acțiune militară până după Olimpiada pentru a evita furia Chinei.
După întâlnirea dintre Putin și Xi, Moscova și Beijingul au emis o declarație comună în care declarau că parteneriatul lor nu are „limită” și condamnau extinderea NATO. Această declarație a ridicat îngrijorările occidentale cu privire la o alianță în plină dezvoltare între China și Rusia.
Liu Pengyu, un purtător de cuvânt al ambasadei chineze la Washington, a declarat: „Pretențiile menționate în rapoartele relevante sunt speculații fără nicio bază și au scopul de a defăima China”.
CNN a contactat ambasada Rusiei la Washington pentru comentarii.