Cetățenii români fără domiciliu în România au posibilitatea de a obține cartea electronică de identitate

  • 28 Mai 11:09
Cetățenii români fără domiciliu în România au posibilitatea de a obține cartea electronică de identitate Sursa Foto: Digi24.ro

Persoanele care dețin cetățenia română, dar nu au domiciliu în România și locuiesc în alte țări, au posibilitatea de a obține cartea electronică de identitate, ca urmare a mai multor modificări legislative aprobate de Guvernul de la București.

Conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) al României, Guvernul de la București a aprobat o serie de modificări legislative din domeniul actelor de stare civilă și al actelor de identitate. Una dintre acestea oferă posibilitatea cetățenilor români, care nu au domiciliul în România și locuiesc în străinătate, de a solicita o carte electronică de identitate.

Astfel, orice cetățean român care nu are domiciliul în România și locuiește în altă țară poate obține cartea electronică de identitate dacă prezintă un pașaport simplu electronic sau un pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu, aflat în termen de valabilitate, ori documente eliberate de autoritățile străine, în original, din care să rezulte că locuiesc în țara respectivă. De asemenea, trebuie să dețină un cont validat în Platforma HUB de servicii de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne – https://hub.mai.gov.ro/.

Totodată, specialiștii Ministerului Afacerilor Interne au inițiat demersurile de a dezvolta sistemele necesare astfel încât cetățenii români din străinătate să poată obține cartea electronică de identitate și de la oficiile consulare din țările unde locuiesc, calendarul extinderii urmând să fie convenit cu Ministerul Afacerilor Externe”, se mai menționează în comunicatul de presă.

Modificările legislative au fost publicate în Monitorul Oficial din data de 27 martie 2025, fiind inițiate de Ministerul român al Afacerilor Interne ca urmare a unei decizii recente a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 2024.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:4,63 m/s
Tue
10
Wed
9
Thu
10
Fri
10
Sat
11
Arhivă Radio Chișinău