Cetățenii moldoveni stabiliți în România, Austria, Suedia și Ungaria vor putea comanda pașapoartele prin intermediul misiunilor diplomatice
-
25 Ianuarie 2023 16:01
Cetățenii moldoveni stabiliți în România, Austria, Suedia și Ungaria vor putea comanda pașapoartele prin intermediul misiunilor diplomatice din aceste țări, urmând ca documentele să fie livrate la adresa solicitată de către aceștia. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței Guvernului, de astăzi, 25 ianuarie.
Noua modalitate de documentare a cetățenilor a devenit posibilă datorită unui proiect-pilot, implementat de Agenția Servicii Publice (ASP) și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). La etapa inițială, în proiect au fost incluse misiunile MAEIE cu sediile în București, Viena, Stockholm și Budapesta. Ulterior, de această opțiune vor putea beneficia toate misiunile diplomatice și oficiile consulare ale MAEIE, se arată în comunicatul Guvernului.
Cetățenii Republicii Moldova, stabiliți cu domiciliul sau aflați temporar în străinătate, care solicită eliberarea pașaportului prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, vor putea achita pe loc serviciile prestate cu un card bancar pe care-l dețin.
În legătură cu faptul că integrarea serviciilor prestate prin intermediul MDOC va fi asigurată treptat, cu aplicarea concomitentă a două modalități de achitare a plăților, solicitanții vor avea posibilitatea de a alege opțiunea de achitare – în valută străină sau în monedă națională. În cazul achitării în lei moldovenești, procesarea plăților va fi efectuată prin MPay.
Totodată, cetățenii care solicită perfectarea unui pașaport prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova vor putea recepționa documentul la adresa de domiciliu sau la locul aflării în străinătate. Acest lucru este posibil prin intermediul serviciului guvernamental de livrare MDelivery.
Procedura solicitării serviciului MDelivery se face la sediul misiunii diplomatice sau a oficiului consular. La recepționarea cererii pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova, solicitantul va fi informat despre posibilitatea de livrare a documentului prin intermediul MDelivery, comunicându-i-se lista furnizorilor de servicii poștale, termenele de livrare și tarifele stabilite.
La rândul său, cetățeanul urmează să-i comunice funcționarului consular numărul de telefon, e-mailul și adresa de livrare, să achite tariful documentului solicitat și al serviciului de livrare. După depunerea comenzii electronice de livrare de către funcționarul consular, solicitantul va recepționa pe e-mailul indicat o notificare de confirmare cu numărul comenzii MDelivery.
Comanda serviciului de livrare poate fi vizualizată pe portalul oficial al Serviciului guvernamental MDelivery - mdelivery.gov.md.
Proiectul Hotărârii Guvernului urmează să intre în vigoare odată cu publicarea acestuia în „Monitorul Oficial al RM”.