Cetățenii care investesc într-un imobil aflat în construcție nu sunt protejați de Lege

  • 10 Martie 2017 13:44
0%
00:00:00
00:00:00

Lacunele din legislație națională sunt cauzele din care mai mulți cetățeni care aleg să investească bani într-un imobil aflat în construcție rămân, de multe ori, și fără casă și fără bani.

Companiile care se angajează să construiască imobilele intră de multe ori în insolvabilitate fictivă, iar la nivel național nu există o instituție care să-i protejeze pe investitori. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de Transparency Internațional Moldova.

Oamenii povestesc că, de cele mai multe ori, au achitat suma integral însă nu și-au mai primit apartamentul, iar între timp compania responsabilă de construcție a intrat în faliment, după ce a contractat mai multe credite pe care nu le poate returna.

„Blocul nostru nu l-au finisat. Aceste persoane sunt niște escroci prin faptul că însușesc acești bani. Ei au gajat construcția la o bancă pentru ca o companie terță să ia credit. Au înaintat procedura de faliment”.

Avocatul Andrei Briceag care a consultat mai multe persoane care au suferit de pe urma unor astfel de companii care nu au mai finalizat construcțiile, spune că este foarte complicat ca să se facă dreptate în astfel de cazuri.

„Este foarte convenabil să strângi așa bani de la oameni. Persoana care ajunge victima unei astfel de înșelăciuni foarte greu își face dreptate”, a declarat Andrei Briceag.

Una dintre autorii studiului, Zinaida Guțu, afirmă că astfel de cazuri se întâmplă din cauza lacunelor din legislația națională. Mai exact este vorba despre faptul că în lege nu este interzis, în mod expres, înregistrarea în registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate al companiei de construcții asupra blocurilor de locuit, construite din banii cetățenilor. Respectiv, acest fapt le permite proprietarilor companiei să ia credite și să pună drept gaj construcțiile nefinalizate.

„Legea nu răspunde la întrebarea cine devine primul proprietar al acelui apartament care este construit din investițiile cetățenilor. Or, codul civil spune că un bun nou creat aparține celui care-l creează dacă legea nu prevede altfel”, a declarat Zinaida Guțu.

Autorii studiului consideră, de asemenea, necesar să existe o instituție care să se ocupe în mod expres de investitorii care au fost înșelați de companiile de construcții.

Totodată, reprezentanții Agenției pentru Protecția Consumatorilor mai susțin că oamenii care au prea multă încredere în antreprenori și nu se asigură cu un contract. Ei mai dau asigurări că în următoarele două luni vor alcătui o listă neagră a companiilor care au înșelat investitorii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri România-Actualități
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău