Cerealele furate de ruși din Ucraina se află pe nave cargo în Marea Mediterană. Care ar fi destinația

  • 10 Mai 2022 18:47
Cerealele furate de ruși din Ucraina se află pe nave cargo în Marea Mediterană. Care ar fi destinația

Cerealele furate de ruși din Ucraina se află deja în Mediterană, spun serviciile de informații ucrainene. Cea mai probabilă destinație este Siria.

„Cea mai probabilă destinație este Siria”, a spus sursa citată, conform căreia rușii „continuă să exporte alimente furate din Ucraina pe teritoriul Federației Ruse și în Crimeea ocupată”, notează CNN, potrivit DIGI24.

Serviciile de informații ucrainene au precizat că într-una dintre principalele zone producătoare de cereale - în jurul orașului Polohî din regiunea Zaporizhzhia - se pregătesc cereale și semințe de floarea-soarelui aflate în depozit pentru a fi transportate în Rusia.

O coloană de camioane rusești a părăsit orașul Enerhodar, care se află tot în regiunea Zaporizhzhia, sub paza militarilor ruși, a afirmat aceeași sursă.

Destinația finală a coloanei a fost Crimeea, a precizat aceasta.

De asemenea, s-au furat cereale în regiunea Harkov, iar din satul Mala Lepetîha, regiunea Herson, 1.500 de tone de cereale au fost duse în Crimeea.

Săptămâna trecută, Ministerul Apărării a declarat că aproape o jumătate de milion de tone de cereale ucrainene au fost deja furate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:29 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău