Cercetătorii au realizat prima radiografie 3D în culori a corpului uman
-
13 Iulie 2018 09:56
Oamenii de știință din Noua Zeelandă au realizat prima radiografie în trei dimensiuni (3D) și în culori a unui corp uman, grație unei tehnici care ar putea contribui la îmbunătățirea diagnosticării medicale, potrivit Laboratorului European pentru Fizica Particulelor de la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), a cărei tehnologie a fost utilizată în acest scop, informează AFP.
Noul dispozitiv, bazat pe radiografia tradițională alb-negru, încorporează tehnologia de urmărire a particulelor dezvoltată pentru Marele Accelerator de Hadroni (LHC) al CERN, care a permis descoperirea, în 2012, a faimoasei particule elementare insesizabile numită bosonul Higgs, potrivit Agerpres.
''Această tehnică de imagistică cu raze X în culori ar putea produce imagini mai clare și mai precise și ar putea să îi ajute pe medici să ofere pacienților diagnostice mai exacte", susține CERN într-un comunicat.
Potrivit CERN, imaginile arată în mod clar diferența dintre os, mușchi și cartilaj, dar și poziția și dimensiunea tumorilor canceroase, spre exemplu.
Tehnologia CERN, numită Medipix, funcționează ca o cameră care detectează și numără particule individuale subatomice în timp ce acestea intră în coliziune cu pixelii, atunci când obturatorul electronic este deschis. Acest fapt permite realizarea de imagini de înaltă rezoluție și de mare contrast.
Astfel, noul instrument de imagistică permite obținerea de imagini pe care nu le poate realiza niciun alt dispozitiv de imagistică, după cum a subliniat dezvoltatorul său, Phil Butler, de la Universitatea Canterbury (Noua Zeelandă).
Societatea neo-zeelandeză MARS Bioimaging Ltd comercializează acest scaner 3D, numit ''Spectral CT'', precizează sursa citată.
Lunile următoare, acest scaner va face obiectul primului test clinic efectuat pe pacienți de la ortopedie și reumatologie din Noua Zeelandă, deschizând calea către o potențială utilizare de rutină a acestui echipament de nouă generație, potrivit CERN.