Cercetători și antreprenori din Georgia vor să cultive viță-de-vie pe planeta Marte

  • 09 Aprilie 2019 18:39
Cercetători și antreprenori din Georgia vor să cultive viță-de-vie pe planeta Marte

Georgia, mândră de tradiția sa viticolă milenară, a decis să o extindă dincolo de suprafața Terrei și să devină prima țară din lume care va cultiva viță-de-vie pe solul arid al planetei Marte, informează AFP.

Deși ideea pare desprinsă din universul științifico-fantastic, proiectul vizează studierea posibilității de a obține anumite culturi pe această planetă pe care americanii au promis că vor trimite echipaje de astronauți în deceniile viitoare, dar și adaptarea agriculturii de pe Terra la consecințele modificărilor climatice.

"Georgienii au fost primii viticultori din istorie și acum sperăm să devenim pionieri în viticultura pe o altă planetă", a declarat Nikoloz Doborjguinidze, cofondator al acestui proiect ambițios.

Primele dovezi ale producției de vin datează de acum 8.000 de ani în această țară aflată între Munții Caucaz și Marea Neagră și care beneficiază de un climat temperat considerat ideal pentru cultura viticolă.

Bazându-se pe această tradiție, mai mulți cercetători și antreprenori georgieni s-au aliat pentru a răspunde unui concurs lansat de NASA cu scopul de a imagina "o prezență umană durabilă" pe Marte. Obiectivul constă în a obține în sere varietăți de viță-de-vie și de struguri care să poată fi cultivate pe "Planeta Roșie", oferind în același timp o dimensiune interplanetară industriei viticole georgiene.

Proiectul, intitulat "IX Millenium", este patronat de un consorțiu din care fac parte Agenția georgiană din domeniul cercetării spațiale, Universitatea de Comerț și Tehnologie din Tbilisi, Muzeul Național din Georgia și o companie denumită Space Farms.

NASA intenționează să trimită în următorii 25 de ani o misiune cu echipaj uman pe cea de-a patra planetă după Soare, în timp ce miliardarul Elon Musk și compania lui SpaceX doresc să ajungă pe Marte cu ajutorul unui viitor vehicul spațial, Starship.

Rezultate "concludente"

Unul dintre cercetătorii implicați în proiectul georgian, biologul Marika Tarasașvili, se ocupă de dezvoltarea unei bacterii ce ar putea să transforme solul arid și prăfuit de pe Marte în terenuri fertile. Ea a dat deja asigurări în acest sens, spunând că a obținut rezultate "concludente" în cadrul cercetărilor sale.

Oamenii de știință au colectat bacterii din mai multe regiuni ale Georgiei ce dispun de "ecosisteme extreme", inclusiv din izvoare cu apă caldă, și afirmă că au creat tulpini de bacterii care sunt capabile să reziste la condițiile extrem de vitrege de pe Marte.

Pe termen lung, obiectivul misiunii este acela de a transforma solul marțian lipsit de viață într-un teren "pe care viitorii coloniști să poată să cultive plante", a precizat Marika Tarasașvili pentru jurnaliștii de la AFP, care au vizitat-o în laboratorul ei din Tbilisi.

Cercetătorii georgieni testează, de asemenea, cojile de struguri provenind din 525 de varietăți prezente în Georgia, pentru a o alege pe aceea care va rezista cel mai bine la nivelurile ridicate de radiație ultravioletă ce afectează suprafața planetei Marte. Potrivit rezultatelor preliminare, aceasta ar fi "rkatsiteli", unul dintre cele mai vechi soiuri cunoscute, folosit pentru a produce un vin alb cu aromă de mere verzi.

"Informații vitale"

"În viitor, coloniștii de pe Marte vor putea să cultive plante direct pe solul de pe Marte. Însă noi trebuie să creăm mai întâi un model de seră complet controlabil și durabil", a explicat Tusia Garibașvili, fondatoare a companiei Space Farms, implicată în acest proiect.

Space Farms dezvoltă un laborator agricol ce ar putea să devină "tehnologia ideală pentru agricultura marțiană a viitorului". Plantele din acest laborator, amenajat într-un conac din Tbilisi, capitala georgiană, cresc pe verticală în straturi suprapuse și într-un mediu cu temperatură, lumină și umiditate controlate.

Următoarea etapă va consta în testarea varietăților de struguri georgieni într-un mediu similar celui de pe Marte, în interiorul unui laborator în curs de amenajare în cadrul Universității de Comerț și Tehnologie din Tbilisi.

"Plantele vor fi supuse la temperaturi negative, niveluri ridicate de radiație și de monoxid de carbon, ca și la o puternică presiune atmosferică", a explicat Nino Enukidze, rectorul acestei universități.

"Dincolo de visul marțian, experimentele noastre furnizează informații vitale în contextul în care omenirea se confruntă cu o multitudine de provocări de mediu. Vom putea să identificăm și să obținem culturi alimentare rezistente la problemele cauzate de modificările climatice", a adăugat Nino Enukidze.

sursa: AGERPRES

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-2,26
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău