Centrala nucleară din Zaporojie deconectată de la alimentarea electrică în urma unui bombardament rusesc

  • 08 Octombrie 2022 13:10
Centrala nucleară din Zaporojie deconectată de la alimentarea electrică în urma unui bombardament rusesc

Centrala nucleară din Zaporojie, ocupată din martie de Rusia, și-a pierdut conexiunea la alimentarea electrică externă sâmbătă dimineața devreme în urma unui bombardament, a declarat societatea nucleară ucraineană Energoatom, acuzând de această situație Rusia, potrivit Reuters.

Energoatom a declarat că uzina își obține în prezent electricitatea pentru a-și acoperi propriile necesități de la generatoarele sale diesel pentru cazuri de urgență.

"Generatoarele diesel s-au activat automat. Rezervele de carburant diesel disponibile pentru funcționarea lor în acest mod vor fi suficiente pentru zece zile", a transmis societatea pe Telegram, subliniind necesitatea reparării și restabilirii liniilor electrice ale uzinei, prin care se conectează la sistemul energetic.

"În această noapte, la ora (locală) 00:59, din cauza unui nou bombardament al trupelor ruse, ultima linie de alimentare cu energie electrică - linia Dniprovska de 750 de kilowați - a fost avariată și deconectată de la sistemul de alimentare", indică Energoatom în postarea sa pe Telegram.

"În consecință, centrala nucleară din Zaporojie a fost deconectată complet", conform acesteia.

Potrivit acesteia, planurile de conectare a unităților energetice în condiții de bombardament și cu avarii la toate liniile sunt nerealiste.

Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat joi, în timpul vizitei sale la Kiev, că centrala de la Zaporojie, confiscată de Rusia, rămâne o întreprindere ucraineană, transmite agerpres.

Rafael Grossi intenționează să discute cu Rusia, în cadrul unei apropiate vizite, despre un posibil acord de creare a unei zone de protecție în jurul centralei pentru a se evita un accident nuclear, în continuare "o posibilitate foarte, foarte clară", după cum a spus el în cadrul unei conferințe de presă în capitala ucraineană. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău