Centenarul bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz: Principesa Margareta și principele Radu parcurg, astăzi, un traseu al recunoștintei

  • 11 Iulie 2017 09:29
Centenarul bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz: Principesa Margareta și principele Radu parcurg, astăzi, un traseu al recunoștintei

Principesa Margareta și principele Radu vor parcurge marți, cu Trenul Regal, de la Focșani la Onești, un traseu al recunoștinței, cu ocazia centenarului marilor bătălii de la Mărășești, Mărăști și Oituz.

Călătoria Familiei Regale are loc în ziua în care a început prima bătălie, cea de la Mărăști, zi în care Altețele Lor Regale vor fi prezente la scurte ceremonii de primire în gările Focșani, Mărășești, Adjud și Onești și vor lua parte la manifestări solemne la Mausoleele de la Mărășești și Mărăști, precum și la Cimitirul Eroilor din Oituz, a informat Biroul de presă al Majestății Sale Regele Mihai I, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Trenul Regal va porni din Gara Focșani, la ora 10,45, iar prima oprire va fi în Gara din Mărășești, la ora 11,25.

Familia Regală va lua parte, apoi, la Mausoleul din Mărășești, la o ceremonie de depunere de flori, începând cu ora 11,45, și va depune flori, ulterior, la Mausoleul de la Mărăști, la ora 13,10.

A doua oprire a Trenului Regal va fi în Gara din Adjud, la ora 15,30, timp de 10 minute, iar a treia oprire în Gara din Onești, la ora 16,20.

La finalul zilei, Familia Regală va merge la Cimitirul Eroilor din Oituz, la ora 16,50, pentru a depune flori, într-o ceremonie solemnă, în memoria ostașilor români căzuți pe câmpul de luptă.

Călătoria Trenului Regal, în ziua de 11 iulie, este organizată în colaborare cu Ministerul Transporturilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
6,63
Cer senin
Umiditate:98 %
Vint:1,54 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău