Cel puțin 62 de copii uciși, în luptele din Yemen

  • 01 Aprilie 2015 09:02
Cel puțin 62 de copii uciși, în luptele din Yemen

Cel puțin 62 de copii au fost uciși și alți 30 răniți în luptele din Yemen într-o săptămână, a anunțat marți UNICEF.

'Copiii trebuie protejați și toate părțile implicate în acest conflict trebuie să facă tot posibilul pentru a-i proteja pe copii', a declarat Julien Harneis, citat de Agerpres.

'Luptele au avariat grav serviciile sanitare cele mai rudimentare și sistemul de educație', mai subliniază UNICEF, Fondul Națiunilor Unite pentru copii, în acest comunicat, citat de AFP.

Organizația citează de asemenea 'insecuritatea alimentară generalizată și malnutriția', ca probleme care îi afectează pe tineri.

În Yemen au loc lupte grele și de joia trecută, Arabia Saudită îi bombardează pe rebelii houthi și aliații lor care controlează vaste regiuni ale țării.

Din cauza situației precare, ONU și-a retras din Yemen întregul personal străin și l-a instalat pe emisarul său Jamal Benomar în Iordania.

Națiunile Unite îl sprijină pe președintele Abd Rabbo Mansour Hadi, care s-a refugiat în fieful său Aden (sudul Yemenului) după ce a fugit din capitala Sanaa, înainte de a se instala în Arabia Saudită săptămâna trecută.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
14,96
Cer senin
Umiditate:89 %
Vint:2,06 m/s
Thu
17
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău