Cel mai puternic motor Dacia din istorie, dezvoltat împreună cu Mercedes. Când va fi disponibil

  • 31 Ianuarie 2019 12:22
Cel mai puternic motor Dacia din istorie, dezvoltat împreună cu Mercedes. Când va fi disponibil

Gama Duster se îmbogățește din 30 ianuarie cu o nouă versiune de motorizare pe benzină, performantă și economică. Este vorba de propulsorul 1.3 TCe, disponibil în două variante de putere, de 130 CP și 150 CP, potrivit Digi24.ro.

Rezultat al colaborării dintre Alianța Renault Nissan Mitsubishi și Daimler, acest motor a fost prezentat în premieră pe gama Duster în octombrie 2018, cu ocazia Salonului Auto de la Paris. Noul propulsor turbo cu injecție directă integrează un filtru de particule (GPF) care asigură reducerea semnificativă a emisiilor poluante.

Noua motorizare este disponibilă în România, începând din data de 30 ianuarie 2019, pe versiunile de echipare Comfort și Prestige, exclusiv în configurația de tracțiune 4x2. Prețurile variază între 15.250 de Euro (TVA inclus) pentru versiunea Comfort, cu motorul 1.3 TCe de 130 CP și 17.500 de Euro (TVA inclus) pentru versiunea Prestige cu jante din aluminiu de 17” echipată cu motorul 1.3 TCe de 150 CP.

Sursa: Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău