Cel mai performant robot în chirurgie spinală și neurochirurgie din lume, la Iași
-
09 Ianuarie 2019 10:54
Spitalul de Neurochirurgie din Iași, România, are cel mai performant robot în chirurgie spinală și neurochirurgie din lume.
Potrivit managerului spitalului, dr. Lucian Eva, Mazor X este un sistem care va da o siguranță aproape de sută la sută chirurgului și va fi foarte util intervențiilor care nu vor mai necesita secțiuni mari operatorii, ci doar incizii, pacientul putându-se recupera mult mai repede. El a mai spus că, vorbind de robotică în medicină, în neurochiriurgie, spitalul de la Iași poate sta alături de clinici precum cea din Viena.
Robotul Mazor X a costat 1,2 milioane de euro, fiind deja montat în sala de operație. Investiția a fost făcută de Consiliul Județan Iași, în subordinea căruia se află Spitalul de Neurochirurgie.
Prima intervenție cu acest robot va fi facută peste două luni. Până atunci, cadrele medicale care vor lucra folosind această tehnologie vor participa la cursuri de perfecționare.
Sursa: Radio România Iași