Cel mai mare procesator de polimeri din România se extinde în R. Moldova

  • 20 Decembrie 2023 13:16
Cel mai mare procesator de polimeri din România se extinde în R. Moldova

Grupul TeraPlast din România anunță achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al Palplast din Călărași, Republica Moldova, pentru 1,8 milioane euro, potrivit unui anunț de presă al grupului, relatează moldstreet. Astfel, părțile au stabilit că tranzacția de 1,8 milioane de euro este compusă din 1 milion de euro ca aport al TeraPlast SA la capitalul Palplast Moldova și 800 de mii de euro care se vor plăti către acționarul existent.

În urma tranzacției, structura acționariatului va fi compusă din TeraPlast, cu o participație de 51% și Fribourg Capital, acționarul actual, cu 49%. „Suma de un milion de euro va fi folosită de Palplast Moldova pentru diversificarea capacității de producție și extinderea platformei logistice existente”, scrie în comunicatul de la Bursă.

Potrivit TeraPlast, achiziția Palplast întărește prezența grupului pe piața din Republica Moldova și va constitui și o rampă spre extindere în Ucraina, mai relatează sursa citată..

„Extinderea geografică și creșterea prin fuziuni și achiziții sunt obiective strategice ale Grupului TeraPlast. Intrarea cu o unitate de producție în Republica Moldova reprezintă un alt pas în implementarea acestei strategii.

Piața are un potențial imens, iar statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană deschide porțile fondurilor de pre-aderare. Este mult de lucru într-o țară în care populația rurală are o rată de acces de 4% la rețele de canalizare. Fondurile care urmează să vină constituie garanția unui business solid pentru anii următori”, susține Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

Palplast SRL este un producător de țevi din polietilenă, a cărui fabrică este amplasată în Călarași, la doar 50 de kilometri de Chișinău. De notat că anul trecut cifra de afaceri a Palplast a fost de circa 2 milioane de euro, iar profitul s-a ridicat la circa 280.000 de euro. Compania a fost fondată în 2005 și are în prezent ca asociați compania Fribourg Investments Limited din Cipru cu 94,34% (controlată de fostul premier Ion Sturza) și SRL Instacon cu 5,66%.

Grupul TeraPlast se declară cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP.

Cu o cotă de 46,83%, acționar majoritar la TeraPlast a rămas clujeanul Dorel Goia, unul dintre cei mai longevivi și bogați industriași din România. O cotă de 12,02% deține fondul de pensii private NN.

În cadrul evaluării VEKTOR în baza a 12 criterii privind guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, pentru al patrulea an consecutiv.

Pentru anul 2023, Grupul TeraPlast estimează o cifră de afaceri de 673,8 milioane de lei românești (135 milioane euro) și o EBITDA de 56 milioane de lei (11 milioane euro), motorul Grupului fiind în continuare segmentul Instalații & Reciclare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,54 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
13
Thu
11
Fri
11
Arhivă Radio Chișinău