Cei mai buni sportivi, antrenori și directori de școli cu profil sportiv au fost premiați de către DGETS
-
15 Ianuarie 2019 18:11
180 de sportivi, antrenori și directori ai instituțiilor de învățământ cu profil sportiv municipale au fost premiați de către Direcția generală educație, tineret și sport din Chișinău, în cadrul unui eveniment festiv, transmite IPN.
Cei mai buni sportivi au primit premii bănești în valoare de 2000 de lei, iar cei mai buni antrenori și conducători de instituții – 1000 de lei. „Vrem ca sportivii să simtă că efortul lor este încurajat, vrem să-i asigurăm că efortul lor va fi încurajat și de acum încolo pentru că, până la urmă, școlile sportive și liceele cu profil sportiv sunt principalii donatori de sportivi de performanță pentru țară, lucru extrem de important”, a declarat Aliona Coropceanu, director adjunct DGETS.
Fiodor Majarov, ocupant al locului I la Jocurile Balcanice la volei de plajă, până la 22 de ani, spune că sportivii, pentru a demonstra performanță, au nevoie de susținere, inclusiv din partea autorităților. Tânărul spune că premiul obținut azi îl motivează să demonstreze în viitor că l-a meritat.
Dan Siminel, de la Școala Sportivă nr. 11 din Chișinău, susține că anul 2018 a fost unul foarte bun pentru el. Cel mai important campionat la care a participat a avut loc la sfârșit de an, Campionatul Mondial din China, unde a demonstrat cel mai bun rezultat al său la înot. El spune că în genul de sport pe care-l reprezintă, Moldova nu are o infrastructură bine dezvoltată. Chiar și așa, cu eforturile depuse încearcă să atingă rezultate mari.
Conducătoarea Clubului de dansuri Codreanca, Svetlana Gozun, susține că pentru elevii săi anul trecut a fost unul care a adus numeroase medalii de aur și argint la concursurile naționale și internaționale. Două perechi se pregătesc să reprezinte Moldova la Campionatul Europei în aprilie, care se va desfășura în Chișinău în 2019. Se pregătesc dansatorii și pentru Campionatul Mondial. Svetlana Gozun spune că și-ar dori mai multă susținere pentru sportivi, deoarece aceștia se consumă și se implică foarte mult, inclusiv financiar.
Ilie Chirtoacă este antrenor la Școala sportivă din Cricova, secția lupte libere. „În domeniu ar mai trebui de îmbunătățit baza tehnico-materială, dar și pregătirea cadrelor, care are o mare importanță, trebuie de luat în considerație toate aceste momente la nivel înalt. Trebuie să existe o strategie de dezvoltare a sportului în țară”, consideră Ilie Chirtoacă.
Evenimentul se înscrie în Programul cultural-sportiv „Gala vedetelor sportive – 2018” și are drept scop promovarea sportivilor de performanță.