Cei doi suspecți în masacrul din sediul redacției Charlie Hebdo sunt încă în libertate

  • 12 Ianuarie 2015 09:41
Cei doi suspecți în masacrul din sediul redacției Charlie Hebdo sunt încă în libertate

Frații Kouachi, doi jihadiști francezi de origine algeriană suspectați de comiterea atacului sângeros asupra săptămânalului satiric Charlie Hebdo, se aflau încă în libertate vineri dimineață, în timp ce forțele de elită îi caută în continuare.

La Washington, oficiali americani au dezvăluit că Cherif și Said Kouachi au fost ani de zile pe lista neagră americană a terorismului, iar Said Kouachi a trecut printr-o tabără de antrenament din Yemen. Fratele său, Cherif, a fost condamnat în 2008 pentru participare la o filieră ce se ocupa de racolarea de combatanți pentru Al-Qaida irakiană, notează Agerpres.

Frații Kouachi au fost "ani de zile pe lista noastră de monitorizare", a dezvăluit un oficial american al forțelor de securitate, sub acoperirea anonimatului. 

Potrivit acestuia, cei doi au figurat în baza de date americană cu persoane suspecte de terorism, inclusiv în așa-numita 'No Fly List', care le interzice celor nominalizați să călătorească spre sau dinspre SUA. 

De joi, căutările se concentrează într-o vastă zonă rurală și împădurită, situată la aproximativ 80 km nord-est de Paris.Operațiunea de prindere a celor doi fugari, desfășurată cu sprijinul elicopterelor, a continuat și în cursul nopții de joi spre vineri cu un dispozitiv redus. 

Membri ai RAID și GIGN, unitățile de elită ale poliției și jandarmeriei franceze, verifică de la mijlocul zilei de joi întreaga regiune Picardie, unde a fost decretat nivelul maxim de alertă teroristă. 

Înarmați, cu caschete pe cap, în uniformă neagră, aceștia patrulează drumurile, controlează vehiculele și caută prin grădinile oamenilor și pe străzi. 

În această zonă au fost reperați Kouchi, doi frați de 32 și respectiv de 34 de ani, suspectați că ar fi autorii atentatului de miercuri, cel mai sângeros atentat comis în Franța în ultima jumătate de secol. 

Atacul, soldat cu 12 morți în plin centrul Parisului, a fost salutat joi de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), al cărui post de radio i-a calificat drept "eroi" pe autorii masacrului. 

Cei doi frați, dintre care cel mai mic, Cherif Kouchi, era cunoscut de serviciile antiteroriste franceze, au fost recunoscuți joi de administratorul unei stații de benzină din apropierea Villers-Cotterets, o localitate mică din Picardie. 

Ei au spart benzinăria ca să-și facă provizii de produse alimentare, a indicat o sursă apropiată dosarului. Cei doi nu purtau cagule, potrivit camerelor de supraveghere, dar erau înarmați cu puști de asalt Kalașnikov și se știe că au și un lansator de rachete în mașină. 

Desfășurarea forțelor de poliție în acest sector de câteva sute de kilometri pătrați, cu multe păduri, riscă să fie lungă și complicată. 

Nouă persoane din anturajul principalilor doi suspecți au fost plasate în arest preventiv, a anunțat ministrul de interne Bernard Cazeneuve, indicând de asemenea că Said Kouachi a fost "recunoscut în mod oficial într-o fotografie ca fiind agresorul". 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău