Cei 46 de milioane de oameni lăsați în urmă. Deși sunt temeri că ar putea favoriza răspândirea Covid, nu sunt luați în calcul de nimeni

  • 09 Mai 2021 20:10
Cei 46 de milioane de oameni lăsați în urmă. Deși sunt temeri că ar putea favoriza răspândirea Covid, nu sunt luați în calcul de nimeni

Zeci de milioane de solicitanți de azil, migranți, refugiați și persoane strămutate din întreaga lume au fost excluși din programele naționale de vaccinare Covid-19, arată o analiză a Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit DIGI24.ro.

Concret, este vorba despre 46 de milioane de oameni care, dacă ar fi adunați la un loc ar atinge dimensiunea numerică a populației din Spania, scrie Guardian, notează sursa citată

Printre cei excluși din programele de vaccinare se numără 5,6 milioane de persoane strămutate în urma celor aproape șase decenii de război civil în Columbia, sute de mii de refugiați din Kenya și Siria și aproape 5 milioane de imigranți din Ucraina.

India, Nigeria și Indonezia sunt pe lista țărilor mari care exclud de la vaccinare persoanele strămutate, arată analiza OMS, efectuată în martie.

În acest context, organizațiile internaționale de sănătate au luat în considerare problema populațiilor excluse de luni de zile, fiind aprobată în martie înființarea unei rezerve din programul internațional Covax prin care să se asigure doze de vaccinare și pentru aceste categorii vulnerabile. Astfel, 5% din dozele alocate țărilor sărace prin Covax vor fi redirecționate în scopul sprijinirii comunităților excluse. Fondurile urmează să fie administrate de ONG-uri precum Medici fără Frontiere.

Maximum 33 de milioane de persoane ar putea fi sprijinite prin acest mecanism, fiind vorba despre cele care sunt cele mai expuse riscului – persoane în vârstă, cu comorbidități, etc. Nu s-a stabilit însă cum se va proceda cu restul până la 46 de milioane.

Organizațiile umanitare susțin că, chiar dacă toți imigranții, refugiații și alte populații vulnerabile ar fi incluse în planurile naționale, tot ar mai exista între 60 și 80 de milioane de oameni care trăiesc în teritoriile deținute de rebeli din întreaga lume și la care este greu de ajuns.

Analiza OMS arată amploarea decalajelor din cadrul sistemelor guvernamentale.

Avertisment: Oamenii rămași neprotejați pot transmite virusul mai departe   

Experții în sănătate publică au susținut că planurile de vaccinare care exclud aceste categorii vulnerabile duc la efecte dramatice: oamenii rămân neprotejați în fața virusului și îl pot transmite mai departe, favorizând apariția de noi mutații care ar putea afecta eficacitatea vaccinurilor anti-Covid. 

Citiți continuarea pe DIGI24.ro

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău