Este un episod dureros de amintit, motiv pentru care comemorarea lui este foarte discretă și se desfășoară în liniște, cu expoziții de fotografii, conferințe și lansări de carte, programe radio și de televiziune.

Denumită ''Operațiunea Dunărea'', invazia statelor membre ale Pactului de la Varșovia (cu excepția României - n.red.) a mobilizat inițial circa 200.000 de soldați, 2.300 de tancuri și avioane ale armatelor Uniunii Sovietice, RDG-ului, Poloniei, Ungariei și Bulgariei, care în noaptea de 20 spre 21 august 1968 au trecut granița Cehoslovaciei. Contingentul a fost suplimentat în zilele următoare, ajungând la circa 750.000 de soldați și 6.000 de tancuri.

Istoricii nu pot oferi nici astăzi o cifră exactă a numărului victimelor represiunii brutale care a pus capăt a șapte luni de reforme și deschidere și a fost începutul unei perioade de două decenii de politici sovietice dure, descrise prin conceptul de ''normalizare''. Ultimele estimări vorbesc despre 137 de civili uciși și alți circa 500 răniți.

Se consideră că Primăvara de la Praga a început pe 5 ianuarie 1968, când Alexander Dubcek, liderul mișcării reformiste, a fost numit secretar general al Partidului Comunist Cehoslovac (KSC), unele tendințe de deschidere fiind însă observate încă din anii anteriori.

După moartea lui Stalin, în anul 1953, în Cehoslovacia au început să fie promovate cu precauție mici reforme economice și a fost relaxată timid cenzura severă, ceea ce a permis apariția unor mișcări ale intelectualilor și artiștilor care îndrăzneau să critice tot mai mult Partidul Comunist.

În aceste circumstanțe a ajuns Dubcek la putere și, cu toate că a păstrat monopolul partidului unic, el introduce măsuri de reformă și ''democratizare'' a regimului, inclusiv libertatea de exprimare și a presei. Este de asemenea legalizată formarea partidelor politice și a sindicatelor, este recunoscut dreptul la grevă și cel de a călători liber în statele occidentale, ceea ce până atunci era interzis.

Această nouă politică este sprijinită și impulsionată de intelectuali și politicieni care în luna iunie au semnat ''Manifestul celor 2000 de cuvinte'', în care au contestat comunismul ca sistem și au criticat KSC.

Partidul condus de Dubcek s-a delimitat de acest document, dar fără să ia măsuri împotriva semnatarilor lui, în timp ce creșteau presiunile din partea Moscovei.

Aceasta din urmă, temându-se de un efect de contagiune în întreg blocul comunist, a decis să acționeze pe cale militară pentru a pune capăt experimentului politic din Cehoslovacia.

Astfel că, în dimineața zilei de 21 august, cehoslovacii s-au trezit cu tancurile armatei sovietice și ale aliaților ei pe străzi. Guvernul lui Dubcek a cerut populației să-și păstreze calmul, dar nu au putut fi evitate confruntări violente, manifestanții ridicând baricade în orașe.

Dubcek și colaboratorii săi au fost arestați și transportați la Moscova, unde liderul sovietic Leonid Brejnev i-a obligat să semneze un acord care să ''legalizeze'' ocupația Cehoslovaciei, unde trupele Pactului de la Varșovia au rămas până la finele anului 1968, ultimul tren cu soldați sovietici părăsind această țară abia pe 11 iunie 1991, după Revoluția de Catifea.

La 50 de ani de la acele evenimente, soldați bulgari participanți la ''Operațiunea Dunărea'' afirmă, într-un reportaj publicat de AFP, că nu au niciun regret și că doar și-au făcut datoria. ''A fost o decizie politică, era de neimaginat să lăsăm Cehoslovacia să plece. Ca militari, doar ne-am făcut datoria, nu am tras asupra civililor'', spune colonelul în rezervă Lubtcho Banov, acum în vârstă de 80 de ani, el fiind atunci comandantul unei companii însărcinate cu protecția aeroportului civil și militar Ruzyne din Praga.

Unul dintre subordonații săi, Pentcho Valkov, arată o cicatrice rămasă pe pieptul său de un glonț care l-a atins în timp ce asupra dispozitivului din care făcea parte s-a tras dintr-o casă din apropiere de aeroport. Atunci în vârstă de 18 ani, el spune că până în ultimul moment nu a știut că va ajunge în Cehoslovacia.

''Zburam foarte jos deasupra Mării Negre, la 200 - 300 de metri, pentru a nu fi reperați de radarele turce (ale NATO). Am fost surprinși când ne-am văzut ajunși la Kalmia, în regiunea Ivano-Frankivsk, în vestul Ucrainei'', își amintește Gospodin Tchonkov, care comanda atunci un pluton de transmisiuni. El menționează că a fost necesară ocolirea României, care s-a delimitat de aliații săi de atunci din Pactul de la Varșovia, refuzând să participe la invazie și nici nu a autorizat survolul teritoriului ei.

Sursa: Agerpres