Cehia | Mișcarea populistă a premierului Babis a câștigat alegerile în majoritatea marilor orașe, dar a pierdut la Praga
-
07 Octombrie 2018 12:37
Mișcarea populistă ANO a premierului ceh Andrej Babis, prima forță politică a țării, a câștigat alegerile municipale în majoritatea covârșitoare a orașelor de reședință din regiuni, dar a suferit un eșec usturător în capitala Praga, în ciuda unei campanii scumpe, relatează AFP.
ANO s-a impus în toate marile orașe, mai puțin la Liberec, al cincilea oraș, în urma scrutinului de vineri și de sâmbătă considerat ca un prim test de la instalarea cabinetului său minoritar în iunie, conform rezultatelor oficiale comunicate duminică.
La Praga, oraș-regiune și bastion tradițional al dreptei, mișcarea centristă a lui Babis, om de afaceri foarte bogat care a mizat pe retorica antimigrație și anticorupție, nu a obținut decât al cincilea loc.
ANO a fost depășită de partidul de dreapta ODS, de Partidul Pirat (antisistem), precum și de o inițiativă pentru Praga și de coaliția de centru-dreapta 'Forțele Unite pentru Praga'.
Babis a acordat o atenție specială scrutinului din Praga, unde primarul Adriana Krnacova, membră a mișcării sale ANO, nu a mai candidat în acest an.
"Trebuie să câștigăm la Praga. Praga are o importanță cheie. Am subordonat totul Pragăi", a afirmat Babis înainte de scrutin.
Conform presei, ANO a cheltuit circa 150 de milioane de coroane (5,8 milioane de euro) pentru campanie, o sumă de câteva ori mai mare față de fondurile alocate de celelalte mari partide politice.
Bugetul primăriei din Praga, care este a șaptea cea mai bogată regiune din UE conform Eurostat, se cifrează la circa 70 de miliarde de coroane (2,7 miliarde de euro), mai mare decât bugetul unor ministere.
În prima sa reacție după alegerile locale, Babis a salutat "marele succes al mișcării noastre".
El a dat asigurări că rezultatul mediocru al partidului social-democrat CSSD nu va afecta cooperarea cu această formațiune în cadrul coaliției guvernamentale.
ANO și CSSD nu au împreună decât 93 din cele 200 de mandate din camera inferioară a Parlamentului și nu au putut forma coaliția guvernamentală decât datorită sprijinului comuniștilor din KCSM.
Sursa: Agerpres