Potrivit sursei citate, prin sentința din 17 iunie 2009, Judecătoria sectorului Centru a condamnat făptuitorii în baza articolului 172 alin. (2) c) din Codul penal, fiindu-le stabilită pedeapsa sub formă de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Reclamanta a contestat sentința.

La 2 decembrie 2009 Curtea de Apel Chișinău a pronunțat o nouă hotărâre prin care a constatat vinovăția lui P.G. și R.G. în săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolele 171 alin. (2) c) și 172 alin. (2) c) din Codul penal, fiindu-le stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de șase ani și, respectiv, cinci ani și jumătate. Instanța l-a condamnat pe V.B. la cinci ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii sub formă de acțiuni violente cu caracter sexual. Primii doi făptuitori au fost arestați în sala de judecată în ziua procesului. Al treilea condamnat nu a fost prezent la procesul de judecată din 2 decembrie 2009, iar la 14 mai 2010 autoritățile l-au anunțat în căutare.

În aprilie 2011, cel de-al treilea condamnat, prin intermediul avocatul său, s-a adresat cu o cerere privind aplicarea amnistiei în privința sa, în baza unei Legi privind amnistia din 2008. Cererea sa a fost admisă de către Curtea de Apel Chișinău la 22 mai 2012 și, ulterior, anulată în noiembrie 2013.

Reclamanta a depus mai multe demersuri prin care a solicitat informația cu privire la faptul dacă V.B. executa pedeapsa dispusă de către instanța de judecată prin sentința definitivă în privința acestuia. Reclamanta a fost informată că V.B. nu fusese dat în căutare, deoarece Procuratura și Curtea de Apel nu ar fi dispus darea în căutare a acestuia.

În februarie 2014, Inspectoratul de poliție a reluat investigațiile în vederea căutării condamnatului, care a fost anunțat în căutare interstatală, iar în aprilie 2015 în căutare internațională. Potrivit informațiilor din dosar, în martie 2020 cel de-al treilea infractor nu era încă localizat.

În fața Curții, reclamanta s-a plâns în baza Articolelor 3 și 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocând eșecul autorităților naționale de a respecta obligațiile sale pozitive cu privire la asigurarea în mod eficient a executării pedepsei în privința unuia dintre agresori. De asemenea, reclamanta s-a plâns că autoritățile nu au întreprins măsurile necesare și prompte pentru localizarea condamnatului și reținerea acestuia.

Curtea a notat că acțiunile de agresiune sexuală săvârșite împotriva reclamantei au constituit o încălcare gravă a dreptului ei la protecția împotriva vătămărilor integrității corporale și a suferințelor de ordin psihologic. În acest context, ținând cont de circumstanțele cauzei, măsurile întreprinse de către autoritățile naționale nu au fost suficiente pentru a-și onora obligațiile de a pune în aplicare sentința penală pronunțată împotriva agresorului. De asemenea, Curtea a notat că aplicarea amnistiei și eșecul ulterior al autorităților naționale de a pune în executare sentința respectivă au fost incompatibile cu obligațiile pozitive ale Statului în baza Articolelor 3 și 8 din Convenție.

Curtea a acordat reclamantei 10.000 de euro pentru prejudiciul moral și 1.820 de euro pentru costuri și cheltuieli.

Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.