Potrivit circumstanțelor cauzei, în luna martie 2012 Procuratura Generală a solicitat efectuarea unei expertize în privința activităților desfășurate de către societatea reclamantă, care trebuia să confirme sau să infirme extragerea minereurilor în afara perimetrului alocat acesteia, precizează sursa citată. Raportul de expertiză din 1 iunie 2012 a constatat că nu fusese depășit perimetrul alocat spre exploatare, însă a stabilit faptul extragerii ilegale a 1.400 m3 de nisip de către societatea reclamantă. Prin urmare, Procuratura Generală a sesizat Camera de Licențiere în privința raportului de expertiză, adăugând că nisipul extras în mod ilegal nu fusese declarat, iar societatea reclamantă nu prezentase dările de seamă fiscale oficiale.
După expedierea a două prescripții cu privire la încălcarea Codului subsolului, la 7 septembrie 2012 Camera de Licențiere a retras licența societății reclamante, inițiind o cauză în instanța de judecată, în scopul confirmării măsurii respective.
În fața instanței de fond, societatea reclamantă a invocat că prescripțiile recepționate erau vagi și că ea, de fapt, declarase către autoritatea competentă toată cantitatea de nisip extrasă, prezentând și dările de seamă necesare. În baza acestor argumente, instanța de fond a respins solicitarea Camerei de Licențiere, accentuând că singura probă pe care aceasta a prezentat-o era raportul de expertiză din 2012, efectuat de către experți care nici măcar nu vizitase cariera de nisip, unde societatea reclamantă își desfășura activitatea, și ale căror concluzii erau confuze.
Cu toate acestea, în 2013 Curtea de Apel Chișinău a casat această hotărâre, dispunând retragerea licenței societății reclamante, din motiv că aceasta eșuase să se conformeze cu prescripțiile expediate de către Camera de Licențiere. Curtea Supremă de Justiție a menținut soluția instanței de apel.
Astfel, societatea reclamantă a invocat în fața Curții încălcarea dreptului la respectarea bunurilor sale, garantat de Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca urmare a retragerii licenței sale.
Deși Guvernul nu a contestat faptul că licența societății reclamante de extragere a minereurilor constituia un bun în sensul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și că retragerea acesteia a constituit o ingerință în dreptul societății reclamante la respectarea bunurilor sale, el a susținut că măsura respectivă fusese prevăzută de lege și necesară în scopul reglementării folosirii bunurilor conform interesului general.
Curtea a notat că la baza prescripțiilor expediate societății reclamante de către Camera de Licențiere a stat scrisoarea Procuraturii Generale, care făcea referire la raportul de expertiză din 1 iunie 2012, în dosar lipsind probe care ar dovedi că societatea reclamantă cunoștea despre expertiza respectivă, efectuată la solicitarea Procuraturii Generale, sau că ar fi fost implicată la numirea experților ori că ar fi prezentat documente sau informații pentru efectuarea expertizei respective, aspecte reținute inclusiv de către instanța de fond. În continuare, Curtea a notat că Procuratura Generală nu solicitase de la societatea reclamantă informații cu privire la declararea cantității de nisip extrase și prezentarea dărilor de seamă oficiale, anterior sesizării Camerei de Licențiere. Totodată, prescripțiile Camerei de Licențiere nu explicau în mod clar încălcările imputate societății reclamante, nici nu anexau copii ale scrisorii de sesizare, expediată de către Procuratura Generală, sau ale raportului de expertiză din 1 iunie 2012. Astfel, Curtea a concluzionat că lipsa acestor informații a limitat sau chiar a exclus posibilitatea societății reclamante de a se apăra în mod eficient față de acuzațiile aduse cu privire la încălcarea Codului subsolului. În fața instanței de fond, societatea reclamantă făcuse cunoștință cu acuzațiile care îi erau imputate, prezentând probe care dovedeau contrariul. În rezultat, instanța de fond a constatat că societatea reclamantă declarase întreaga cantitate de nisip extrasă și prezentase toate dările de seamă necesare, respingând astfel acțiunea Camerei de Licențiere cu privire la retragerea licenței. Pe de altă parte, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea instanței de fond, limitându-se la constatarea că societatea reclamantă nu se conformase cu prescripțiile Camerei de Licențiere, fără a examina argumentele și probele aduse de către societatea reclamantă cu privire la faptul că prescripțiile respective erau neclare și că ea declarase toată cantitatea de nisip extrasă.
Astfel, Curtea a concluzionat că prescripțiile Camerei de Licențiere erau complet neclare pentru societatea reclamantă, aceasta neavând posibilitatea să înțeleagă, chiar și cu ajutorul specialiștilor, acuzațiile care îi erau aduse. Spre deosebire de instanța de fond, Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție nu au remediat situația, ci doar au notat faptul neconformării societății reclamante cu prescripțiile Camerei de Licențiere, dispunând astfel retragerea licenței. Prin urmare, Curtea a constatat că ingerința în dreptul societății reclamante la respectarea bunurilor sale nu putea fi considerată legală și că nu se produsese un echilibru corect dintre interesul general și dreptul societății reclamante, contrar Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Curtea a acordat societății reclamante 5.000 de euro pentru prejudiciul moral și 2.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.
Rezumatul hotărârii a fost efectuat de către Direcția agent guvernamental din cadrul Ministerului Justiției al Republicii Moldova.
