CEC lansează Centrul de Apel pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie

  • 12 August 17:31
CEC lansează Centrul de Apel pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie

Cetățenii cu drept de vot pot obține informații despre procesul de organizare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 apelând Centrul de Apel, cu numărul unic de telefon (+373) 22 880101. Linia de informare va funcționa până pe 29 septembrie 2025, informează Comisia Electorală Centrală (CEC).

Operatorii Centrului vor oferi informații utile privind procedura de vot, actele necesare pentru exercitarea dreptului de vot, arondarea la secția de votare, declararea locului de ședere și obținerea certificatului cu drept de vot.

Totodată, Centrul va acorda sprijin și autorităților publice locale, precum și membrilor organelor electorale inferioare, pentru aplicarea unitară a procedurilor de gestionare și actualizare a Registrului de stat al alegătorilor.

Centrul de Apel funcționează de luni până vineri, între orele 08:00 și 17:00. În perioada 27–29 septembrie 2025, programul va fi extins până la 24 de ore pe zi.

Apelurile sunt taxate la tarif obișnuit, atât de la telefonul fix, cât și de la cel mobil, din orice localitate a Republicii Moldova.

CEC atenționează că prin intermediul Centrului de Apel nu pot fi depuse contestații. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
29,4
Cer senin
Umiditate:10 %
Vint:2,57 m/s
Wed
23
Thu
26
Fri
24
Sat
23
Sun
26
Arhivă Radio Chișinău