CEC a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi și parțiale din nouă localități. Patru primari au fost aleși din primul tur

  • 20 Mai 15:58
CEC a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi și parțiale din nouă localități. Patru primari au fost aleși din primul tur

Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat astăzi rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi și parțiale care s-au desfășurat ieri în nouă localități din țară, informează MOLDPRES.

Potrivit CEC, la alegerile pentru funcția de primar în satul Sagaidac, raionul Cimișlia, cele mai multe voturi au fost obținute de Ion Cojocaru din partea Partidului Acțiune și Solidaritate - 412 de voturi (61.40%) din cele 671 valabil exprimate.

Totodată, la alegerile pentru funcția de primar în comuna Tîrnova, raionul Dondușeni, cele mai multe voturi au fost acumulate de Vladimir Gîsca, candidat al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova - 449 de voturi (39.70%), urmat de Ruslan Filipaș, candidat al Partidului Politic „Șansă”, care a acumulat 332 (29.35%) din cele 1 131 de voturi valabil exprimate.

De asemenea, pentru funcția de primar în comuna Hănăsenii Noi, raionul Leova, cele mai multe voturi au fost obținute de Iurie Lungu din partea Partidului Acțiune și Solidaritate - 229 de voturi (60.42%) din cele 379 valabil exprimate.

La alegerile pentru funcția de primar în satul Cotovscoe, UTA Găgăuzia, cele mai multe voturi au fost acumulate de Gheorghi Palic, candidat independent – 262, ceea ce constituie 100 procente din voturile exprimate.

În Consiliul local în satul Cairaclia, raionul Taraclia, au fost exprimate 406 voturi valabile, dintre acestea: Partidul Politic „Șansă” a obținut 260, Partidul pentru Viitorul Moldovei – 67, Partidul „Renaștere” – 41 și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova – 38.

În Consiliul local în satul Cotovscoe, UTA Găgăuzia, Partidul Politic Mișcarea Alternativa Națională a obținut 247 de voturi, ceea ce reprezintă 100 procente din voturile valabil exprimate.

La alegerile pentru funcția de primar în orașul Bucovăț, raionul Strășeni, cele mai multe voturi au fost acumulate de Nicolae Lozovan din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, care a obținut 187 (34,57%) de voturi, urmat de Irina Maximova, candidat al Partidului Social Democrat European, care a acumulat 159 (29,39%) de voturi din totalul celor 541 valabil exprimate.

Pentru funcția de primar în satul Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia, cele mai multe voturi au fost obținute de Gheorghi Gospodinov, candidat independent – 240, ceea ce reprezintă 100 % din voturile exprimate.

În Consiliul local în comuna Cealîc, raionul Taraclia, toate cele 188 de voturi au fost obținute de Partidul Politic „Șansă”.

La fel, în Consiliul local în comuna Salcia, raionul Taraclia, au fost înregistrate 84 de voturi valabil exprimate, dintre care Partidul Politic „Șansă” a obținut 54, Partidul „Renaștere” – 18 și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova – 12 voturi.

În Consiliul local în satul Chioselia Rusă, UTA Găgăuzia, toate cele 219 de voturi valabil exprimate au fost obținute de Partidul „Renaștere”.

Conform prevederilor legale, candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care s-au prezentat la urnele de vot. În cazul în care niciun candidat nu întrunește această condiție, în termen de 2 săptămâni se va proceda la al doilea tur de scrutin cu primii doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
32,24
Câțiva nori
Umiditate:45 %
Vint:4,63 m/s
Fri
29
Sat
27
Sun
26
Mon
23
Tue
26
Arhivă Radio Chișinău