CEC a aprobat Programul calendaristic pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale generale din toamnă
-
02 August 2023 17:55
Comisia Electorală Centrală a aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, 2 august, Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale generale din data de 5 noiembrie 2023.
Potrivit unui comunicat de presă al CEC, documentul stabilește acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru organizarea alegerilor locale generale, termenele de realizare a acestora, precum și responsabilii de fiecare acțiune pornind de la competențele principalilor subiecți implicați în procesul electoral.
Acesta urmează să fie transmis, spre informare și realizare, în limita competențelor, partidelor politice reprezentate în Parlament, autorităților publice centrale și locale, precum și organelor electorale după formarea acestora.
În conformitate cu prevederile programului calendaristic, perioada electorală pentru alegerile locale generale începe luni, 7 august 2023.
Perioada de desemnare și înregistrare a candidaților la funcțiile de primar și consilieri în consiliile locale va demara cu 60 de zile înainte de ziua alegerilor, iar campania electorală pentru alegerile locale generale va începe din 6 octombrie 2023.