CEC a aprobat partidele care pot participa la referendumul anti-Chirtoacă
-
03 Octombrie 2017 17:34
Comisia Electorală Centrală a aprobat marți, 3 octombrie, lista partidelor și a altor organizații social-politice care au dreptul de a participa la referendumul local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău, care se va desfășura pe data de 19 noiembrie curent. Este vorba de 45 de partide înregistrate la Ministerul Justiției.
Potrivit președintelui CEC, Alina Russu, „campania electorală va demara din momentul înregistrării partidelor în calitate de participant, iar înscrierea acestor partide se efectuază de către autoritățile electorale inferioare. Partidele vor putea primi documentele electorale doar după ce vor crea Consiliul de circumscripție electorală și după ce vor stabili ora, data și locul unde urmează a fi expediate actele electorale”, notează Realitatea.
De asemenea, CEC a constituit circumscripțiile electorale de nivelul întâi pentru desfășurarea alegerilor locale noi ale primarilor orașului Sîngera, municipiul Chișinău, comunei Berlinți, raionul Briceni, comunei Zîrnești, raionul Cahul, comunei Plopi, raionul Cantemir, comunei Ștefănești, raionul Florești, satului Fundurii Noi, raionul Glodeni, comunei Lăpușna, raionul Hîncești, comunei Sărăteni, raionul Leova, satului Căpriana, raionul Strășeni, comunei Ghiliceni, raionul Telenești, din data de 19 noiembrie 2017.
O altă hotărâre aprobată de către Comisie a vizat constituirea circumscripției electorale municipale Chișinău nr. 1, pentru desfășurarea referendumului local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău.
Realitatea.md amintește că la începutul lunii septembrie, consilierii din Consiliul Municipal Chișinău, au votat pentru desfășurarea referendumului pentru demiterea primarului Dorin Chirtoacă, iar CEC a stabilit data desfășurării scrutinului pe 19 noiembrie.
Totodată, pe 19 noiembrie, în alte 10 localități din țară vor avea loc alegeri anticipate a primarilor.