Cea mai mare flotă de avioane Boeing 747 din lume va fi scoasă imediat din uz

  • 17 Iulie 2020 15:13
Cea mai mare flotă de avioane Boeing 747 din lume va fi scoasă imediat din uz

British Airways a anunțat că va scoate din uz întreaga sa flotă de avioane Boeing 747, din cauza scăderii activității în contextul pandemiei de COVID-19, informează BBC, preluat de Digi24.ro

Compania britanică este cel mai mare operator de avioane 747 din lume, având 31 de bucăți în flota sa.

"Cu mare tristețe confirmăm propunerea de a retrage imediat din uz întreaga flotă de Boeing 747", a declarat un purtător de cuvânt British Airways pentru BBC.

Companiile aeriene din întreaga lume au fost grav afectate de pandemia de coronavirus și de restricțiile de circulație introduse de țări.

"Este puțin probabil că avioanele 747 vor mai efectua vreodată zboruri comerciale pentru British Airways din cauza cererii scăzute pe fondul pandemiei de COVID-19", a adăugat oficialul BA.

British Airways, deținută de International Airlines Group (IAG), a anunțat că avioanele vor fi retrase imediat din uz. Aeronavele Boeing 747 reprezintă 10% din flota BA.

Compania plănuise inițial să le retragă în 2024, însă a avansat data din cauza scăderii cererii.

Predecesorul British Airways, BOAC, a început să opereze avioane Boeing 747 în anii '70.

După eliminarea aeronavelor 747, BA va opera mai multe zboruri pe avioane mai moderne precum Airbus A350s sau Boeing 787 Dreamliner.

Avioanele Boeing 747 au contribuit la popularizarea zborurilor comerciale în anii '70, aniversând 50 de ani de activitate în februarie 2019. Compania americană Boeing a anunțat că oprirea producției de 747 în urmă cu un an de zile.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-2,76
Ceață
Umiditate:86 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău