Cea mai lungă eclipsă de lună din secolul XXI va avea loc pe 27 iulie și va putea fi urmărită pe Internet

  • 21 Iulie 2018 16:40
Cea mai lungă eclipsă de lună din secolul XXI va avea loc pe 27 iulie și va putea fi urmărită pe Internet

Cea mai lungă eclipsă de Lună din secolul XXI, cu o durată totală de 102 minute, va putea fi observată la 27 iulie și va fi transmisă în direct din Namibia prin canalul sky-live.tv, informează EFE.

Transmisia în direct a acestei eclipse totale de Lună va fi realizată în colaborare cu proiectul european STARS4ALL și Observatorul High Energy Stereoscopic System (HESS), conform unui comunicat publicat vineri de Institutul de Astrofízică din Canare (IAC).

Eclipsele de Lună au loc atunci când satelitul natural al Pamântului trece prin umbra acestuia, fenomen care nu se întâmplă în fiecare lună deoarece orbita Lunii este înclinată față de cea Pamânt-Soare (ecliptică).

Spre deosebire de eclipsele de Soare, cele de Lună sunt vizibile de oriunde din lume, odată ce Luna se află deasupra orizontului în momentul eclipsei, a explicat IAC.

La 27 iulie, va avea loc o eclipsă totală de Lună cu maximul centrat în Oceanul Indian, potrivit datelor furnizate de NASA.

Faza totală, cu o durată de o oră și 42 de minute, cea mai lungă din acest secol, va începe la ora 19:30 GMT, iar Luna va începe să intre în umbra Pământului la ora 18:24 GMT.

Fenomenul va putea fi observat din America de Sud, Europa, Africa, Asia și Oceania. Imaginea Lunii nu va dispărea complet ci aceasta va căpăta o nuanță roșiatică.

Atmosfera Pământului, care se extinde până la altitudinea de aproximativ 80 de kilometri, acționează ca o lentilă expusă luminii Soarelui. În același timp, atmosfera (gazele din compoziția sa) filtrează eficient lumina pe lungimea de undă corespunzătoare culorii albastru și dă voie doar luminii roșii să treacă. Aceasta va ajunge să fie reflectată de Luna care dobândește o nuanță arămie, a adăugat IAC.

După doi ani în care nu au fost observate eclipse totale de Lună din Europa, la 27 iulie Luna roșie va putea fi din nou văzută de pe continentul nostru, fenomen ce se va repeta peste șase luni, în ianuarie 2019, după cum a declarat Miquel Serra-Ricart , astronom în cadrul IAC.

Sursa: Digi24

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău