Cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional ”George Enescu”, la București

  • 01 Septembrie 2013 15:26
Cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional ”George Enescu”, la București

Duminică, 1 septembrie 2013 se deschide ediția cu numărul XXI a Festivalului Internațional «George Enescu», care se va desfășura până în 28 septembrie, propunând publicului un număr record de evenimente.

La Sala Mare a Palatului din București, începând cu ora 19.30, evoluează Capela de Stat din Berlin, dirijată de Daniel Barenboim, avându-l ca solist pe Radu Lupu, unul dintre cei mai apreciați pianiști ai ultimelor decenii, prezentat în ianuarie 2013 de revista "The New Yorker" drept un geniu. Va interpreta Concertul nr. 4 în Sol major de Beethoven, lucrare încadrată în program de Rapsodia Română nr. 2 de Enescu și Simfonia a II-a de Sir Edward Elgar. Tot astăzi,  duminică 1 septembrie, de la ora 22,30, Ateneul Român va găzdui recitalul lui Cameron Carpenter, organist american născut în anul 1981, care a studiat la Julliard School of Music din New York. Programul său înscris în seria «Concertele de la miezul nopții», va cuprinde creații de Johann Sebastian Bach și lucrări proprii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
18,85
Cer senin
Umiditate:39 %
Vint:3,6 m/s
Wed
16
Thu
17
Fri
17
Sat
20
Sun
10
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6