Ce spune Ministerul Educației despre faptul că nu au fost semnate încă ordinele de numire în funcție a rectorilor USM și UTM

  • 26 Ianuarie 2021 14:27
Ce spune Ministerul Educației despre faptul că nu au fost semnate încă ordinele de numire în funcție a rectorilor USM și UTM

Ministerul Educației a venit cu explicații referitor la faptul că încă nu au fost semnate ordinele de numire în funcție a rectorilor Universității se Stat din Moldova (USM) și Universității Tehnice din Moldova (UTM), Igor Șarov și Viorel Bostan, aleși în decembrie 2020.

Ministerul menționează că după alegerile care au avut loc în aceste instituții câteva petiții prin care se contestă alegerile rectorului Universității de Stat din Moldova și ale rectorului din cadrul Universității Tehnice a Moldovei.

Astfel, contestațiile cu privire la procesul de alegere a rectorului și rezultatele alegerii acestuia se examinează de către Consiliul de etică și management în termen de 3 luni de la data primirii sesizării.

„Consiliul de etică și management urmează să se pronunțe asupra tuturor contestațiilor menționate, care, în prezent, sunt în proces de examinare în conformitate cu cadrul legal. Astfel, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va avea posibilitatea de emitere a actelor de numire în funcții de rector ulterior examinării și emiterii hotărârilor Consiliului de etică și management, pe cazurile menționate în contextul alegerilor din decembrie 2020 la funcția de rector la Universitatea de Stat din Moldova și  la Universitatea Tehnică a Moldovei”, se arată în comunicatul Ministerului Educației. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:5,66 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău