Ce spune guvernatorul BNM despre propunerea lui Dodon de a retrage bani din rezervele valutare
-
05 Februarie 2020 11:19
Guvernatorul Băncii Naționale Octavian Armașu atrage atenția că o eventuală retragere a banilor din rezervele valutare ale Băncii Naționale ar avea consecințe extrem de negative asupra economiei, inclusiv o creștere semnificativă a inflației și deprecierea leului.
Într-o conferință de presă, Octavian Armași a calificat un astfel de scenariu drept „inacceptabil” și care nici nu este prevăzut de lege. „O eventuală retragere a unor resurse din aceste rezerve valutare ar duce la inflație mare, deprecierea leului și alte condiții nefaste care în primul rând vor lovi în oamenii cu venituri modeste. Este un scenariu inacceptabil. Nici legea nu prevede acest lucru”, a declarat Octavian Armașu.
În același timp, el a precizat că a avut o discuție cu Igor Dodon la acest subiect și că acesta l-ar fi asigurat că nu ar exista o atare intenție.
Amintim că, la sfârșitul lunii decembrie, președintele Igor Dodon a menționat că rezervele valutare ale Republicii Moldova constituie trei miliarde dolari și a vorbit despre posibilitatea retragerii unei părți din acești bani pentru a fi investită în proiecte de infrastructură.
Fostul președinte al Comisiei parlamentare pentru economice, buget și finanțe, deputatul PPDA Igor Munteanu avertiza recent că o eventuale retragere a banilor din rezervele valutare ar duce la o creștere a inflației cu 25%.