Ce spune Curtea Constituțională despre examinarea sesizărilor privind creditul rusesc
-
27 Aprilie 2020 17:25
Curtea Constituțională vine cu mai multe precizări în urma solicitărilor de a comunica data ședinței în cadrul căreia vor fi examinate sesizările referitor la acordul de împrumut cu Federația Rusă.
„Vă comunicăm faptul că toate ședințele publice ale Curții sunt anunțate din timp, cu o perioadă rezonabilă între data anunțului și organizarea efectivă a ședinței, pe pagina sa de internet, la secțiunea „Agenda Curții". Perioada rezonabilă de timp este, de obicei, de zece zile. Potrivit articolului 17 alin. (2) din Codul jurisdicției constituționale, data, ora și locul ședinței sunt aduse la cunoștința părților cel mai târziu cu zece zile înainte de începutul ședinței, cu excepția cazurilor extraordinare”, precizează Înalta Curte, într-un comunicat.
Deputații Platformei Demnitate și Adevăr au depus astăzi o sesizare la Cura Constituțională împotriva Acordului de împrumut din partea Federației Ruse. Liderul formațiunii, Andrei Năstase, a declarat într-un briefing că acordul subminează interesele Republicii Moldova, le promovează pe cele ale Federației Ruse, a fost negociat netransparent și nu corespunde standardelor internaționale.
Amintim că săptămâna trecută și grupul Pro-Moldova a atacat Acordul votat de majoritatea parlamentară la Curte, care a decis suspendarea aplicării acestuia până la examinarea sesizării în fond.