Ce spune Agenția Navală despre vasul sub pavilionul Moldovei, care a transportat substanța ce-a cauzat explozia puternică de la Beirut
-
05 August 2020 11:50
Agenția Navală din R. Moldova susține că va verifica toată documentația privind cargoul sub pavilion moldovenesc, despre care presa internațională a scris că ar fi transportat acum șase ani 2.750 de tone de nitrat de amoniu, stocate în depozitul portului din Beirut, și care ar fi provocat explozia de ieri din capitala Libanului.
Contactați de TV8, reprezentanții Agenției Navale au precizat că vasul de mai mulți ani nu mai este sub pavilionul Republicii Moldova.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) de la Chișinău anunță că printre victimele exploziei, soldată cu circa 100 de morți și 4 mii de răniți, nu sunt și cetățeni ai R. Moldova.
„Ambasada Republicii Moldova la Ankara, acreditată prin cumul în Republica Libaneză, este în contact cu autoritățile competente din Beirut pentru a preciza dacă printre victime nu sunt și cetățeni moldoveni. Din informațiile acumulate pe moment, nu există cetățeni moldoveni afectați de explozie”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului.