Ce spun magistrații despre organizarea Adunării Generale a Judecătorilor
-
04 Octombrie 2019 08:24
Judecătorii au dreptul, din punct de vedere legal, să organizeze adunări generale, dar modul în care s-a desfășurat Adunarea Generală recentă a Judecătorilor, repeziciunea cu care s-au examinat și s-au emis hotărârile, duce la suspiciuni că cineva a organizat și dirijat acțiunile din spate. De această părere este Tatiana Răducanu, judecătoare în demisie, fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Pe de altă parte, unii magistrați consideră că responsabil de situația creată în domeniul justiției se face CSM și examinarea demiterii acestuia trebuia oricum să aibă loc. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, transmite IPN.
„În perioada PD-istă, era un grup de judecători intangibili care puteau face orice, aveau acoperire și nu li se întâmpla nimic. Acum, acești judecători, când au văzut că președintele Curții Supreme de Justiție este reținut pentru 72 de ore s-au gândit că trebuie să facă ceva, că îi așteaptă și pe ei rândul”, spune Tatiana Răducan. În opinia ei, acest grup de judecători este influent pentru că o parte dintre ei ocupă funcții administrative.
Alexandru Gheorghieș, președintele Curții de Apel Bălți, susține că întrebările față ce CSM au apărut de mult timp în urmă. „Primul mesaj a fost desfășurarea concursului pentru funcția de judecător la Cutea Constituțională. Se convoacă ședința la ora 09.00 dimineața după care să fie amânată pentru ora 11.00 să-l găsească pe candidatul la funcția de judecător al CC și fără concurs”, a afirmat magistratul. Potrivit lui, Adunarea Generală a Judecătorilor a fost organizată cu repeziciune pentru a nu fi blocată tragerea la răspundere a magistraților.
Angela Bostan, judecătoare la Curtea de Apel Chișinău, susține că în ultima perioadă de timp independența magistraților a fost pusă sub o îndoială mai mult sau mai puțin rezonabilă. „Astăzi, eu cred că aceste lucruri urmau să fie scoase în evidență. Această situație ar fi fost necesar de a o discuta, de a o pune în fața societății și de a sesiza puterea judecătorească. A fost un mesaj dur, mediatizat foarte mult și lăsat fără un răspuns din partea puterii judecătorești”, susține magistrata.
Ghenadie Eni, judecător în demisie, ex-președinte al Curții de Apel Cahul, consideră că situația la care s-a ajuns în domeniul justiției a fost admisă de Consiliul Superior al Magistraturii. CSM nu a luat măsuri ca să întărească pilonii care stau la baza activității de judecător: profesionalismul, integritatea și reputația profesională.