Ce se știe despre bombardamentul asupra bazei aeriene siriene lovite vineri de rachete americane
-
07 Aprilie 2017 09:26
Baza aeriană siriană lovită de rachete de croazieră americane în noaptea de joi spre vineri a fost punctul de decolare pentru avioanele care au desfășurat recentul atac chimic atribuit regimului de la Damasc, potrivit Pentagonului, relatează AFP.
Baza Shayrat, situată în provincia Homs din centrul Siriei, a fost lovită în jurul orei 00:40 GMT de 59 de rachete Tomahawk trase de pe distrugătoarele americane USS Porter și USS Ross, care se aflau în Mediterana orientală.
Conform Pentagonului, serviciile de informații americane au stabilit că avioanele care au comis atacul chimic contra localității Khan Shaykhun decolaseră de la baza Shayrat.
Această bază era cunoscută drept un loc de stocare a armelor chimice înainte de 2013 și de dezmembrare a arsenalului chimic sirian, a indicat căpitanul Jeff Davis, purtător de cuvânt al Pentagonului.
Primele evaluări ale bombardamentului indică faptul că acesta a cauzat ''pagube grave sau a distrus avioane'' și infrastructura bazei, ''reducând capacitatea guvernului sirian de a efectua lovituri'' aeriene.
Rachetele Tomahawk au vizat în special ''hangare aeriene consolidate'', stocuri de petrol, muniții, echipamente de apărare antiaeriană și radare.
Atacul nu a vizat însă pista propriu-zisă, a declarat căpitanul Jeff Davis, contrar indicațiilor furnizate într-o primă fază de un responsabil american.
Generalul H.R McMaster, consilierul pentru securitate națională al președintelui american Donald Trump, a afirmat la rândul său că americanii au evitat să lovească un loc ''unde credem că există gaz sarin stocat''. ''Nu am dori să creăm un pericol pentru civili'', a spus el.
Căpitanul Davis a afirmat că ''au fost luate toate măsurile de precauție pentru a executa lovitura cu riscuri minime'' pentru personalul prezent în bază și în special pentru rușii care se aflau acolo. Lovitura ''nu a fost efectuată pentru a viza oameni'', a adăugat el.
Potrivit lui Jeff Davis, partea rusă a fost anunțată în avans, printr-un canal de comunicații special creat de militarii ruși și americani începând din toamna lui 2015 pentru a se evita orice incident aerian între avioanele militare ale SUA și Rusiei în spațiul sirian.
''Au avut loc multiple conversații cu rușii joi via linia specială'', a menționat Davis, care a precizat că militarii americani cunoșteau 'locul precis' al bazei utilizate de militarii ruși.
Televiziunea publică siriană a evocat ''pierderi'' în rândul personalului sirian din baza Shayrat.
Purtătorul de cuvânt american a lăsat să se înțeleagă că lovitura nu este menit să se repete. ''Este vorba despre un răspuns proporționat la atacul de la Khan Shaykhun, pentru a descuraja ''regimul să utilizeze din nou arme chimice. Va fi opțiunea regimului (sirian) dacă vor exista alte bombardamente; acest lucru va fi decis pe baza comportamentului viitor'' al Damascului, a spus el.