Ce se întâmplă cu mărfurile ridicate și confiscate în cadrul controlului vamal

  • 16 Martie 2023 11:11
Ce se întâmplă cu mărfurile ridicate și confiscate în cadrul controlului vamal

Tot mai frecvent apare întrebarea „Ce se întâmplă cu mărfurile ridicate și confiscate în cadrul controlului vamal?”, pentru a oferi răspuns la această întrebare Serviciul Vamal vine cu următoarele informații la subiect.

În cazul constatării unei tentative de introducere sau scoatere ilicită pe/de pe teritoriul Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor și altor valori, funcționarul vamal care nemijlocit a efectuat controlul și a constatat contravenția va asigura ridicarea mărfurilor, administrarea probatoriului necesar și transmiterea materialului contravențional și a bunurilor nedeclarate agenților constatatori din cadrul Secției proceduri contravenționale a Serviciului Vamal.

Agentul constatator preia mărfurile, cu excepția celor prevăzute de lege (de exemplu: mărfurile ușor alterabile) examinând recunoașterea acestora în calitate de corp delict, cu predarea ulterioară în camera de păstrare a corpurilor delicte.

În continuare, agentul constatator solicită suportul Secției reglementări tarifare și netarifare în scopul determinării valorii în vamă și a cuantumului drepturilor de import. În funcție de valoarea bunurilor, fapta se califică drept infracțiune sau contravenție. În cazul infracțiunilor, materialele vor fi transmise organului de urmărire penală. Concomitent, sunt întreprinse toate acțiunile legale necesare pentru cercetarea multiaspectuală a cauzei contravenționale – circumstanțe atenuante, agravante și cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei.

În urma examinării probelor și materialelor acumulate, agentul constatator transmite dosarul de contravenție vamală spre cercetare, conform prevederilor Codului Vamal și Codului Contravențional, către conducerea biroului sau postului vamal, pentru luarea unei decizii privind aplicarea sancțiunii prevăzute.

Bunurile cu statut de corpuri delicte, ridicate în cadrul unui proces contravențional, pot fi dispuse restituirii proprietarilor legali în baza deciziei agentului constatator, cu respectarea anumitor condiții prevăzute de lege, printre care achitarea integrală a drepturilor de import.

În caz de emitere a deciziei de confiscare specială a corpurilor delicte, se solicită suportul Laboratorului vamal pentru efectuarea evaluării mărfurilor. După emiterea raportului de constatare de către Laboratorul vamal și după expirarea termenului de contestare a sancțiunii contravenționale sau emitere a unei hotărâri judecătorești definitive, mărfurile confiscate se predau organelor fiscale, conform Hotărârii Guvernului nr. 972/2001.

Așadar, în continuare, bunurile confiscate se transmit Serviciului Fiscal de Stat pentru utilizare.
Hotărârea Guvernului nr. 972/2001 stabilește trei moduri de comercializare a acestor mărfuri:

  • prin comerțul de consignație;
  • în baza contractului de vânzare-cumpărare;
  • pe bază de concurs.

Bunurile care nu pot fi vândute, prelucrate sau folosite în calitate de deșeuri utilizabile, precum și produsele din tutun sunt nimicite de către Serviciul Fiscal de Stat, în prezența reprezentanților organului care a transmis bunurile, autorității administrației publice locale și alți reprezentanți, după caz.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie moderată
Umiditate:85 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău