CE recomandă sancționarea Italiei pentru proiectul de buget pe 2019

  • 21 Noiembrie 2018 18:29
CE recomandă sancționarea Italiei pentru proiectul de buget pe 2019

Comisia Europeană a recomandat adoptarea unor sancțiuni împotriva Italiei, pentru proiectul de buget al acesteia.

Comisia confirmă o concluzie anterioară conform căreia planul bugetar pentru 2019 reprezintă o încălcare gravă a obligațiilor Italiei, ce decurg din normele financiare care guvernează zona euro.

Corespondentul BBC transmite că guvernul populist și anti-austeritate din Italia a propus reduceri de taxe și creșteri majore ale cheltuielilor publice. Comisarul european responsabil pentru euro, Valdis Dombrovskis, a avertizat că planurile de buget vor duce la o mărire a datoriilor deja ridicate ale Italiei, ce ar putea avea consecințe potențial grave, mai târziu.

"Nu vedem cum ar ar putea perpetuarea acestei vulnerabilități să ducă la o lărgire a suveranității economice. În schimb, cred că ar putea avea ca rezultat o mai mare austeritate, ulterior. În ceea ce a prezentat guvernul italian, noi vedem un risc de alunecare a țării spre instabilitate", a precizat comisarul european pentru afaceri economice, monetare și euro.

Sursa: RRA

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
12,74
Nori împrăștiați
Umiditate:89 %
Vint:3,6 m/s
Tue
11
Wed
9
Thu
11
Fri
10
Sat
11
Arhivă Radio Chișinău