Ce mai puternică Dacia din istorie, prezentată la Paris
-
02 Octombrie 2018 18:51
Dacia Duster va fi disponibil cu un nou motor pe benzină. SUV-ul de la Mioveni va putea fi comandat cu propulsorul de 1.3 litri TCe în versiuni de 130 CP și 150 CP.
La finalul anului trecut, Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi și Daimler au lansat un nou motor în cadrul familiei Energy TCe. Este vorba despre unitatea de 1.332 cmc care în prezent echipează o serie de modele din gama Mercedes-Benz și Renault.
„Acest propulsor dispune de un bloc motor din aluminiu, care beneficiază de noua tehnologie pentru tratamentul de suprafață al interiorului cilindrilor, intitulată 'Bore Spray Coating'. Aceasta permite un control mai eficient al temperaturii, având ca rezultat o creștere a performanțelor și un confort sporit în utilizare. Pentru a reduce emisiile de particule, noile motoare pe benzină cu injecție directă integrează de acum un filtru de particule (FAP)”, se arată în prezentarea oficială a noului motor.
Propulsorul este disponibil în două variante de putere - de 130 CP (96 kW) la 5000 rpm și un cuplu maxim de 240 Nm la 1500 t/min, cu 5 CP mai mult față de generația precedentă, respectiv 150 CP (110kW) la 5250 rpm și un cuplu maxim de 250 Nm la 1600 t/min, cu 25 CP mai mult față de generația precedentă.
Noile motoare pe benzină vor fi disponibile pentru început pe modelul Duster 4x2, iar de la jumătatea anului 2019 și pe versiunile 4x4.
Producătorul auto a mai anunțat, la Salonul Auto de la Paris, că toate modelele gama Dacia vor beneficia, până la sfârșitul acestui an, de un sistem de navigație performant. Noua versiune a sistemului Media Nav Evolution asigură un acces mai rapid și mai ușor la o serie largă de funcții și aplicații și va fi disponibilă la vânzare la același preț ca și versiunea precedentă.
Pe de altă parte, Dacia a marcat atingerea pragului de 5 milioane de vehicule vândute începând din anul 2004 prin intermediul unui proiect colaborativ creat împreună cu comunitatea sa de fani online și intitulat #DaciaRoadStories, scrie Agerpres.
„Acest proiect a mobilizat peste un milion de fani pe rețelele sociale, care au urmărit, timp de două luni, periplul a nouă ambasadori ai mărcii. La volanul unor mașini Duster, aceștia au străbătut Belgia, Elveția, Germania, Danemarca, Marea Britanie și Franța. (...) Nenumăratele impresii personale de călătorie și sugestiile de traseu primite din partea întregii comunități online au fost reunite într-un ghid intitulat #DaciaRoadStories”, se precizează într-un comunicat al producătorului auto.
Salonul Auto de la Paris și-a deschis porțile, marți, pentru reprezentanții presei, care vor putea vizita, timp de două zile, standurile producătorilor prezenți la evenimentul organizat în capitala Franței. Expoziția va fi deschisă publicului din 4 până pe 14 octombrie.
sursa: digi24