După faptă și răsplată?

Criza de securitate din spațiul european este resimțită tot mai pregnant. Alte crize – energetică, a inflației galopante etc., sunt de fapt derivate ale crizei de securitate. În acest context, se ivesc un șir întrebări: care sunt cauzele crizei de securitate, cine a generat-o și de ce aceasta se manifestă abia acum? Răspunsurile la aceste întrebări sunt cunoscute, dar ele merită a fi reiterate. Actuala criză de securitate din Europa este generată de Federația Rusă, care folosind forțele sale armate a anexat o parte a teritoriului unui stat suveran și independent – Ucraina, ațâțând și susținând și războiul din Donbass. Astfel, Federația Rusă a încălcat principiile de bază privind conviețuirea pașnică a națiunilor – Carta ONU, lucru reflectat într-un șir de rezoluții, angajamentele semnate în cadrul OSCE, precum și tratatele bilaterale ruso-ucrainene.

Reacția de răspuns din partea comunității internaționale, în special din partea Uniunii Europene și a SUA, a fost să descurajeze agresiunea prin introducerea sancțiunilor împotriva Rusiei. Pentru a judeca despre efectele sancțiunilor, e util să operăm cu date statistice. Astfel, înaintea anexării Crimeii, în 2013, PIB-ul Rusiei a fost de ~$2.3 trilioane, iar cursul valutei naționale era de ~33 ruble pentru $1 și, respectiv, ₽42 pentru €1. După 7 ani de sancțiuni pentru anexarea Crimeii, în 2021, PIB-ul Rusiei a ajuns să fie de doar ~$1.7 trilioane, iar cursul valutei naționale a scăzut de mai bine de 2 ori – ajungând la ₽ 76 pentru $1 și, respectiv, ₽ 87 pentru €1. În perioada sancțiunilor, economia Rusiei a crescut anual, în medie, cu doar aproximativ 0.3%, față de creșterea economică globală anuală de aproximativ 2.3%. Impactul sancțiunilor asupra sectoarelor tehnologizate ale economiei este dificil de estimat, dar acesta, oricum, este resimțit foarte acut, mai ales în una dintre sferele strategice, cum este cea spațială.  

Schimbarea accentelor

Așadar, sancțiunile funcționează. Respectiv, în pofida potențialului și resurselor imense, programele sociale și de dezvoltare ale Federației Ruse s-au împotmolit, iar așa-zisul consens dintre regimul autoritar al președintelui Putin și cetățeni s-a erodat – puterea nu se schimbă de două decenii, promisiunile electorale sunt depreciate sau devin inutile, iar așteptările electorale sunt extrem de scăzute și se reduc la cerințe extrem de înguste: o inflație mai redusă, salarii și pensii majorate etc. Evident, acest gen de consens a putut exista până la introducerea sancțiunilor. Actualmente, însă, inflația bate recordurile, prețurile au crescut mai ales la produsele alimentare, și asta într-o țară cu resurse, practic, nelimitate. Se simt confortabil doar apropiații președintelui Putin de la guvernare și cei din cercurile de afaceri. Precedentele istorice, arată că în astfel de situații se recurgerea la: fortificarea puterii autoritare prin revizuirea prevederilor constituționale; limitarea drastică a drepturilor cetățenești; anihilarea opoziției; transformarea țării în cetate asediată, invocând miturile despre uneltirile dușmanilor externi. Toate aceste manipulări sunt necesare pentru a deplasa accentele de pe problemele interne pe cele de ordin extern.  

În circumstanțele menționate, am ajuns să traversăm perioada ultimatumurilor Federației Ruse, adresate Occidentului pe fundalul concentrării trupelor rusești la hotarele Ucrainei, care se simte amenințată, inclusiv din Transnistria. Această amenințare necamuflată este justificată de președintele Putin prin faptul că Ucraina ar fi devenit o anti-Rusie din simplul motiv că are curajul să conteste anexarea unei părți a teritoriului său și se opune implicării Rusiei în războiul din Donbass. Aceasta după ce s-a încercat pedepsirea Ucrainei prin încercarea eliminării acesteia din tranzitul gazelor către Europa prin intermediul gazoductului Nord Stream II. Pentru că Occidentul și-a demonstrat hotărârea de a-și respectă angajamentele, susținând Ucraina și sancționând Rusia, aceasta din urmă a recurs la limitarea deliberată a exportului gazelor către consumatorii europeni, generând criza energetică și creșterea în lanț a prețurilor. Iată, de fapt, întreaga fabulă a subminării securității europene și euro-atlantice, care lovește crunt și în Republica Moldova.

Toate aceste pericole de securitate se manifestă acum fiindcă foarte curând președintele Putin va trebuie să-și anunțe candidatura pentru cel de al cincilea mandat prezidențial. Așa cum a fost arătat, potențialul consensului cu cetățenii ruși, bazat pe creșterea nivelului de viață al acestuia s-a epuizat. De aceea, miza pentru o victorie incontestabilă, în vederea evitării sindromului Lukașenco, este exploatarea miturilor privind pericolul extern și necesitatea restabilirii măreției Rusiei. Astfel, până la alegerile prezidențiale din 2024, hotarele Rusiei sau a zonei de influență a acesteia ar trebuie să se extindă, fie din contul recunoașterii regimurilor separatiste din Donbass sau Transnistria, fie din contul Belarusului. Revendicările și ultimaturile adresate Occidentului au menirea negocierii unui eventual compromis în acest sens. Astfel, impertinența regimului lui Putin se încearcă a fi urcată în ochii cetățenilor ruși în rang de virtute.

Tăcerea mieilor ... 

Evenimentele din ultima vreme sunt practic trecute sub tăcere de clasa politică din Republica Moldova, care a devenit o victimă ușoară a derivatei crizei de securitate – criza energetică, provocate de Rusia. În astfel de circumstanțe, președintele Maia Sandu s-a văzut nevoită să-și reitereze speranța că nu se va ajunge la acțiuni militare și să invoce răspunsul standard privind neutralitatea Republicii Moldova.  

Opoziția parlamentară a Blocului comuniștilor și socialiștilor (BCS) nu pierde ocazia de a critica cu vehemență doar consecințele crizei – creșterea dramatică a prețurilor la hidrocarburi și, respectiv, creșterea în lanț a prețurilor la toate produsele și serviciile. Reprezentanții BCS îi sugerează Maiei Sandu, nu tocmai subtil, să negocieze cu președintele Vladimir Putin un preț mai mic la gaze, evident, acceptând condițiile politice ale Rusiei. Totuși, reprezentanții BCS evită să-și exprime atitudinea față de procesele extrem de interesante din spațiul Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), unde doresc să ajungă și Republica Moldova – cedarea de fapt a suveranității Belarusului în raport cu Rusia și criza regimului autoritar și oligarhic din Kazahstan, aplanată temporar de militarii ruși.

La fel de curios este că reprezentanții BCS evită să-și exprime atitudinea oficială față de ultimatumul Rusiei adresat Occidentului. Să fie oare acesta manifestarea preferinței pentru o politică externă echilibrată? Cu o astfel de opoziție timidă guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), așa neexperimentată cum este, are șanse să supraviețuiască multiplele crize cu care se confruntă societatea.     

Sursa IPN.