Ce au declarat deputații la încheierea sesiunii de primăvară-vară

  • 31 Iulie 2019 18:55
Ce au declarat deputații la încheierea sesiunii de primăvară-vară

Parlamentul a votat astăzi încheierea sesiunii de primăvară-vară, după mai puțin de două luni de activitate.

La final de sesiune, reprezentanții grupurilor parlamentare au susținut discursuri în care au analizat activitatea Legislativului, guvernarea și opoziția aducându-și critici reciproce.

Reprezentanții majorității parlamentare criticat fosta guvernare și au îndemnat cetățenii să manifeste răbdare. 

Liderul fracțiunii PSRM, Vlad Bătrâncea a promis că în cel mai scurt timp reformele vor fi sesizabile.

Totodată, liderul fracțiunii PAS, Igor Grosu, a menționat că actuala majoritate a obținut unele rezultate.

Pe de altă parte, liderul fracțiunii PDM, Dumitru Diacov a invitat guvernarea la mai multă responsabilitate și să nu mai caute vinovați.

Iar reprezentanta fracțiunii Partidului Șor, Marina Tauber, a chemat deputații să dea dovadă de mau mult respect reciproc.

Președinta Legislativului, Zinaida Greceanîi a chemat deputații să revină la serviciu începând cu 12 august, pentru că vor fi organizate mai multe ședințe extraordinare pe parcursul lunii pe parcursul lunii viitoare.

Amintim că aceasta a fost prima sesiune a actualului Parlament, format în urma alegerilor din 24 februarie. Activitatea legislativă a început practic la 8 iunie, până atunci aceasta fiind blocată din cauza imposibilității formării unei majorități.

La 8 iunie, fracțiunile Blocului Acum și Partidul Socialiștilor au anunțat crearea unei coaliții, în aceeași zi votând conducerea Parlamentului și Guvernul. Partidul Democrat care s-a aflat la guvernare nu a recunoscut inițial noua alianță de guvernământ, astfel că timp de aproape o săptămână la Chișinău a existat o dualitate de putere.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
13,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:4,63 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău