Ce a depistat ANSA referitor la cazul intoxicării cu insecticid din Cantemir, în urma căruia au decedat trei copii
-
09 Noiembrie 2018 13:01
Intoxicația unei familii din satul Flocoasa, raionul Cantemir, care a dus la decesul a trei copii, s-a produs din cauza încălcării grave a regulilor de utilizare a insecticidului Valsafid. Acestea sunt concluziile investigației tragediei, desfășurată de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Potrivit agenției INFOTAG, preparatul a fost livrat cooperativei "Ciobalaccia" de către întreprinderea "Protecția Plantelor". Agronomul cooperativei i-a eliberat mecanizatorului 1,14 kg de insecticid, explicându-i verbal regulile de utilizare a acestuia.
În opinia experților, bărbatul a depășit doza necesară de utilizare a insecticidului la prelucrarea grâului în casă și a încălcat regulile de utilizare, astfel că vaporii otrăvitori s-au împrăștiat în toată casa și au dus la intoxicarea oamenilor.
ANSA a convocat o ședință de urgență cu toți importatorii preparatului Valsafid. Reprezentanții companiilor au fost informați despre cazul de la Flocoasa, fiindu-le solicitată toată informația privind circulația/livrarea preparatului și cantitățile aflate în stoc pentru a investiga trasabilitatea preparatului. Datele sunt examinate în prezent de către auditorii Agenției.
Inspectorii ANSA s-au deplasat la întreprinderea "Protecția Plantelor" pentru a verifica evidența contabilă privind vânzarea acestui produs și altor gospodării, în vederea transmiterii acestei informații inspectorilor teritoriali pentru controlul respectării normelor de utilizare a substanței toxice.
În prezent, ANSA, de comun cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, este în proces de organizare a cursurilor de instruire a utilizatorilor de preparate cu grad de toxicitate I și II.