CC | Interdicţia impusă persoanelor cu dizabilităţi mintale de a vota în alegeri este neconstituţională

  • 11 Octombrie 2018 16:07
CC | Interdicţia impusă persoanelor cu dizabilităţi mintale de a vota în alegeri este neconstituţională

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) a declarat neconstituţională o prevedere din lege care le interzicea în mod automat şi nediferenţiat dreptul la vot persoanelor declarate incapabile printr-o hotărâre judecătorească.

Potrivit unui comunicat al Curții Constituționale, decizia a fost luată astăzi, 11 octombrie. Astfel, în decizia Curții se spune că „deși statul are un interes de protecție a integrității scrutinului electoral, presupunerea potrivit căreia persoanele cu dizabilități de ordin mintal sunt, în mod obișnuit, supuse manipulării, are la bază o prejudecată. Chiar dacă această prejudecată s-ar adeveri în cazul persoanelor internate în instituții medicale, ea nu este justificată în cazul persoanelor care locuiesc în cadrul comunității”.

Mai mult, Curtea a subliniat că „chiar și în cazul celor internați în instituții medicale ar exista mijloace mai puțin drastice decât interzicerea exercițiului dreptului de vot pentru a împiedica manipularea acestora. Cu titlu de exemple, statul ar putea permite accesul liber al persoanelor cu dizabilități la materialele electorale și la sursele de informare, reducând astfel pericolul unor influențe unilaterale, sau ar putea să încurajeze, atunci când este posibil, votarea în comunitatea în care persoanele au locuit înainte de instituționalizare.”

La declararea neconstituţionalităţii acestei prevederi din Codul electoral, CCM a făcut trimitere la argumente ale tribunalelor din Europa şi Statele Unite ale Americii. În acest context, magistrații Curții au menţionat că asigurarea echilibrului diferitor interese, convingeri și moduri de viață reprezintă o valoare fundamentală a societăților democratice.

De asemenea, CCM a indicat spre standardul care trebuie luat în calcul, atunci când se stabilește dacă persoana cu dizabilități de ordin mintal posedă capacitatea înțelegerii naturii și a efectelor votării și, în consecință, posedă capacitatea de a vota. Această capacitate poate include unul sau mai multe din următoarele elemente: persoana înțelege informațiile relevante pentru decizia pe care trebuie să o ia, persoana apreciază implicațiile acestor informații pentru propria ei situație, persoana are capacitatea de a compara opțiunile disponibile, persoana poate alege opțiunea dorită din lista acestora.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chişinău
23,94 °C
cer senin
Umiditate:69 %
Vint:4,1 m/s
Tue
23 °C
Wed
21 °C
Thu
22 °C
Fri
17 °C
Sat
14 °C

Curs oficial BNM 25 Iunie 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 20.7388 0.1523
USD 18.2039 0.0003
RON 4.3952 0.0380
UAH 0.6967 0.0026
RUB 0.2894 0.0006
Arhivă Radio Chișinău