Cauzele de corupție vor fi examinate de către o instanță de judecată specializată

  • 01 Decembrie 2023 09:17
Cauzele de corupție vor fi examinate de către o instanță de judecată specializată

Cauzele de corupție vor fi examinate de către o instanță de judecată specializată. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat joi, 30 noiembrie, în prima lectură de deputați, la propunerea președintei Maia Sandu, gtransmite Radio Chișinău.

Inițiativa legislativă are drept scop consolidarea eforturilor în lupta cu fenomenul corupției și asigurarea calității și promptitudinii judecării cauzelor penale pe acte de corupție și a celor conexe, potrivit unui comunicat al Legislativului.

Astfel sistemul judecătoresc anticorupție va include trei componente: Judecătoria Anticorupție, Colegiul anticorupție al Curții de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție care va examina recursurile la deciziile instanțelor inferioare.

Judecătorii Anticorupție și ai Colegiului anticorupție al Curții de Apel Chișinău vor fi selectați prin concurs public, organizat în două etape. Aceștia vor putea fi numiți sau transferați pe un termen de șase ani.

Inițiativa legislativă urmează a fi examinată de Parlament și în lectura a doua.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojuranl Chișinău
Meteo Chișinău
-2,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău