Câți tați au beneficiat de indemnizație paternală și care este mărimea medie a acesteia
-
15 August 2020 10:54
De la începutul anului, 1 970 de tați au beneficiat de indemnizație paternală. Pe parcursul anul trecut, numărul acestora a fost de aproape patru mii. Mărimea medie a indemnizației paternale pentru anul 2019 a constituit 4509 lei. Datele sunt oferite de Casa Națională de Asigurări Sociale, transmite IPN.
Începând cu anul 2016, de când tații din Moldova pot solicita concediu paternal, de indemnizație paternală au beneficiat în total peste 11400 de persoane. Cele mai puține solicitări au fost înregistrate în anul 2016 (60 de beneficiari). Mărimea medie a indemnizației paternale, potrivit datelor de până în luna iulie 2020, constituie 5 034 de lei.
Cuantumul indemnizației este determinat din venitul mediu lunar asigurat realizat la toate unitățile în care desfășoară activități în ultimele trei luni premergătoare lunii nașterii copilului, venit din care sunt calculate și achitate contribuțiile de asigurări sociale. Respectiv, cuantumul indemnizației paternale este calculat individual pentru fiecare beneficiar, reieșind din venitul asigurat realizat la toate unitățile în care desfășoară activități.
Indemnizația paternală se acordă pentru o perioadă de 14 zile calendaristice. Dreptul la indemnizație paternală se acordă tatălui asigurat în sistemul public de asigurări sociale, angajat în baza contractului individual de muncă sau aflat în raport de serviciu în baza actului administrativ, pentru îngrijirea copilului nou-născut. În cazul copiilor gemeni (tripleți, cvadrupleți etc.) se acordă o singură indemnizație paternală.
Cererea pentru stabilirea indemnizației paternale se depune personal sau în mod electronic de către tatăl sau mama copilului, cu prezentarea documentelor confirmative, la casa teritorială de asigurări sociale de la locul de domiciliu sau reședință ori la casa teritorială în a cărei rază de deservire se află unitatea de la locul de muncă de bază.
Termenul de solicitare a indemnizației paternale este de 12 luni de la data nașterii copilului. Cererea pentru stabilirea indemnizației paternale și actele necesare se examinează în termen de 30 zile calendaristice de la data înregistrării cererii la casa teritorială, în cazul cererii electronice – de la data înregistrării cererii în sistemul informațional.