Câți militari s-au vaccinat împotriva COVID
-
13 Mai 2021 12:29
Până în prezent, circa 1 500 de militari pe contract și angajați civili au fost imunizați împotriva noului coronavirus.
Printre aceștia este și ministrul în exercițiu al Apărării, Victor Gaiciuc, comunică MOLDPRES.
Potrivit datelor Inspectoratului Militar al Ministerului Apărării, din numărul total de persoane vaccinate în Armata Națională, 306 au primit deja a doua doză de vaccin.
Conform sursei citate, la imunizarea efectivului au fost utilizate vaccinurile AstraZeneca, Pfizer și Sputnik V, transmise instituțiilor medicale ale Ministerului Apărării de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Procesul de imunizare a demarat în Armata Națională în luna martie curent, cu vaccinarea personalului din instituțiile și subdiviziunile medicale ale structurii de apărare.